Şapte bărbaţi din judeţul Bihor sunt cercetaţi pentru evaziune fiscală, după ce, încă din 2018, ar fi înregistrat facturi fictive în contabilitatea unor firme. Prejudiciul produs bugetului de stat este estimat la peste 4 milioane de lei.
”Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Bihor, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, efectuează cercetări faţă de şapte bărbaţi, cu vârste cuprinse între 37 şi 53 de ani, din municipiul Oradea şi din comunele Lugaşu de Jos şi Sântandrei, judeţul Bihor şi faţă de şapte societăţi comerciale, administrate de aceştia, sub aspectul comiterii infracţiunilor de evaziune fiscală, complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată (110 acte materiale), înşelăciune, complicitate la înşelăciune, tentativă la înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals”, anunţă, miercuri, Poliţia Română.
Potrivit instituţiei, în perioada 2018 – 2021, în scopul sustragerii de la plata taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat, reprezentanţii unor firme ar fi înregistrat în evidenţele contabile ale societăţilor respective diverse achiziţii de mărfuri şi servicii, în baza unor facturi fiscale fictive, emise de şase societăţi comerciale cu comportament de tip ”fantomă”, din judeţele Bihor, Timiş şi din municipiul Bucureşti, în valoare totală de peste 7 milioane de lei.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Astfel, ar fi diminuat, în mod artificial, impozitul pe profit şi ar fi dedus TVA, în mod nelegal, prejudiciind astfel bugetul general consolidat al statului cu 2.228.140 de lei, reprezentând TVA şi impozit pe profit.
”De asemenea, în perioada 2019 - 2023, cei doi bărbaţi, de 45 şi 39 de ani, din Oradea, un altul de 47 de ani, din comuna Sântandrei, judeţul Bihor, un bărbat de 44 de ani, din Oradea, ambii reprezentanţi ai unei societăţi comerciale cu sediul în Săcădat, judeţul Bihor şi un bărbat de 37 de ani, din comuna Lugaşu de Jos, judeţul Bihor, în calitate de reprezentant al unei societăţi comerciale orădene, ar fi indus în eroare cinci societăţi de asigurări, prin prezentarea ca adevărată a unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv prin atestarea, în mod mincinos, a distrugerii, prin incendiere, a unor bunuri (3.335 de cutii cu pantofi şi mobilier de bucătărie), în valoare totală de 1.852.647 de lei”, a mai transmis Poliţia Română.
În vedere recuperării prejudiciului cauzat bugetului general consolidat al statului şi societăţilor de asigurări, în valoare totală de 4.080.787 de lei, au fost instituite măsuri asiguratorii asupra bunurilor mobile şi imobile şi, totodată, s-a dispus poprirea sumelor de bani deţinute în conturilor bancare ale cercetaţilor, până la concurenţa întregului prejudiciu.
Şase persoane au fost reţinute. Pentru 2 dintre ele procurorii au formulat propunere de arestare preventivă, iar 4 au fost plasate sub control judiciar.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.