Două fetiţe – de 5 şi 7 ani – au fost rănite, joi, după ce au căzut din podul casei, prin tavanul de rigips. Fata de 7 ani, inconştientă, a fost preluată de elicopterul SMURD, iar cea de 5 ani de un echipaj medical.
”În cursul zilei de joi, 06 iunie a.c., pompierii militari aleşdeni şi echipajul medical care încadrează elicopterul SMURD au intervenit pentru salvarea a două fetiţe, în vârstă de 5, respectiv 7 ani. În jurul orei 13.35, un apelant al numărului Unic 112 sesiza producerea unui grav eveniment în localitatea Luncşoara, comuna Auşeu, soldat cu rănirea gravă a două fetiţe, care căzuseră din pod, prin tavanul de rigips, una dintre acestea, în vârstă de 7 ani, fiind în stare de inconştienţă”, a transnis, joi, ISU Bihor.
Sursa citată a precizat că pentru salvarea acestora, la faţa locului s-au deplasat în cel mai scurt timp, pompierii militari din cadrul Staţiei Aleşd, cu ambulanţa SMURD a subunităţii şi cu o autospecială de intervenţie, precum şi elicopterul SMURD.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Ajunse la faţa locului, echipajul medical care încadrează elicopterul SMURD şi echipajul de pompieri militari paramedici au acordat îngrijirile care se impuneau celor două micuţe, iar ulterior, fetiţa în vârstă de 7 ani, aflată în stare de inconştienţă a fost transportată cu elicopterul, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean Bihor, iar cea în vârstă de 5 ani, care suferise un traumatism, a fost transportată de pompierii paramedici, la Compartimentul de Primiri Urgenţe (CPU) a Spitalului Clinic Municipal “Dr. Gavril Curteanu” Oradea”, a mai transmis sursa citată.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.