Un bărbat în vârstă de 36 de ani din judeţul Timiş a fost reţinut sub acuzaţiile de fals informatic şi 250 de acte materiale de înşelăciune, după ce a postat online un anunţ umanitar prin care cerea bani pentru un copil bolnav, sume pe care şi le însuşea. Bărbatul a reuşit astfel să adune 25.000 mde euro, folosind o fotografie a unei fetiţe din Rusia, publicată anul trecut într-un ziar local.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Conform anchetatorilor, suspectul, care a fost reţinut pentru 24 de ore iar joi va fi prezentat magistraţilor pentru o altă măsură preventivă, a creat o pagină de internet prezentând în mod mincinos cazul unei fetiţe care ar fi bolnavă şi ar avea nevoie de ajutor material. El folosea în acest sens fotografia unei copile care a fost subiectul unui caz umanitar anul trecut, în Rusia, poza fiind preluată dintr-un articol publicat în februarie 2022 în ziarul rusesc „Vesti”. 
„Din datele şi probele administrate în cauză, a rezultat presupunerea rezonabilă că, în perioada decembrie 2022 – mai 2023, un bărbat ar fi postat pe mai multe site-uri un anunţ umanitar, cuprinzând informaţii contrare datelor realităţii, respectiv, ar fi prezentat cazul unei minore ce suferă de o boală incurabilă. Astfel, bănuitul ar fi solicitat şi încasat, de la 250 de persoane, diferite sume pentru a fi folosite la tratamentul specific”, se arată în documentele poliţiştilor de la Serviciul Investigaţii Criminale – Sector 3, care instrumentează acest caz. 
Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
Miercuri, poliţiştii au făcut două percheziţii domiciliare, în judeţul Timiş, în urma descinderilor identificând şi ridicând mai multe documente despre care există suspiciuni că sunt falsificate, telefoane mobile şi unităţi de calculator, precum şi trei cărţi de identitate falsificate. De asemenea, au fost identificaţi şi ridicaţi 5.000 de lei şi un card în contul căruia se află 21.000 de lei, sume ce urmează a fi indisponibilizate.
Bărbatul suspectat în acest caz a fost dus la audieri şi reţinut. .
Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale -  Sector 3, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune (250 de acte materiale) şi fals informatic.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.