Un bărbat din Bacău a fost reţinut, miercuri, fiind suspectat că asambla dispozitive folosite la skimming. În locuinţa lui, procurorii DIICOT şi poliţiştii de la combaterea criminalităţii organizate au descoperit o cameră despre care suspectează că era folosită pentru fabricarea de astfel de dispozitive.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Dosarul în acest caz a fost deschis după ce, în 19 iulie, băcăuanul în vârstă de 54 de ani a depus la sediul unei firme de curierat un colet în care se afla un receiver tv în care fusese ascuns un dispozitiv de tip skimming, folosit la fraudarea cardurilor bancare. Coletul era trimis către Filipine. 
 
Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”La data 30 august a.c., poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Informatice Bacău au efectuat o percheziţie domiciliară, în municipiu, la locuinţa persoanei bănuite. În urma percheziţiei domiciliare, a fost descoperită o încăpere utilizată ca atelier de confecţionare dispozitive utilizate pentru skimming, pentru copierea datelor de carduri bancare şi înregistrarea codului PIN la bancomate. Astfel, au fost ridicate un laptop, 2 telefoane mobile, mai multe cartele SIM, înscrisuri, componente de bancomat, componente electronice, dispozitive de filmare ascunse şi echipamente artizanale modificate/adaptate, cu privire la care există bănuiala că reprezintă componente ale unor dispozitive de skimming”, transmite Poliţia Judeţeană Bacău. 
 
Bărbatul este cercetat pentru efectuarea de operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, fiind luată măsura reţinerii pentru 24 de ore.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.