Poliţişti şi jandarmi din Bacău au intervenit, joi, după ce autorităţile au fost sesizate că pe o stradă din municipiul Bacău un bărbat se plimbă cu un pistol în mână. Bărbatul a fost găsit şi dus la poliţie. Verificările făcute de specialişti arată că pistolul pe care acesta îl avea asupra sa era o jucărie din plastic.
Apelul la 112 a fost făcut joi, în jurul orei 09.46, când o persoană a anunţat că pe strada 9 Mai din municipiul Bacău un bărbat se plimbă având în mână, cel mai probabil, un pistol.
„Au fost alertate echipajele de poliţie şi jandarmi din zonă şi, în scurt timp, un echipaj de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău a depistat un bărbat care corespundea semnalmentelor. Cel în cauză, un tânăr de 29 de ani, a fost preluat de poliţişti şi a fost condus la sediul unităţii de poliţie în vederea cercetărilor”, informează Poliţia judeţeană Bacău.
Evenimente
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Primele verificări făcute de către poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase, arată că pistolul este de fapt o jucărie confecţionată din plastic.
„Se continuă verificările cu privire la evenimentul sesizat, urmând a se dispune măsuri potrivit cadrului legal”, precizează IPJ Bacău.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.