Autocarul de Ucraina în care se aflau 76 se persoane şi care a fost implicat într-un accident rutier, în noaptea de vineri spre sâmbătă, a fost lovit din spate de un TIR, în timp ce staţiona. Poliţiştii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, după ce doi dintre pasageri au fost răniţi.
Poliţia judeţeană Bacău anunţă că a deschis un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă în urma accidentului în care au fost implicate un autocar în care se aflau 76 de pasageri şi un autotren, în judeţul Bacău, pe drumul european 85.
Cercetarea la locul accidentului a arătat că un şofer de TIR caree conducea pe directia Bacău-Roman, „pe banda de lângă marginea părţii carosabile, nu a păstrat o distanţă suficientă faţă de un autocar ce se afla staţionat pe aceeaşi bandă de mers şi a intrat în coliziune cu acesta”.
Evenimente
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Bărbatul, în vârstă de 30 de ani nu consumase alcool.
În urma impactului a un copil de 13 ani şi o femeie de 35 de ani aflaţi în autocar au fost răniţi, însă leziunile nu sunt grave. Ceilalţi pasageri şi-au continuat drumul către punctul de trecere a frontierei Siret cu un alt autocar şi cu microbuze puse la dispoziţie de ISU.
Autocarul vecea dinspre Bulgaria, se îndrepta către Ucraina şi transporta turişti. Accidentul a avut loc în jurul orei 00:38.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.