IPJ Gorj face cercetări după ce în spaţiul public au apărut imagini în care o adolescentă este bătută de alte patru fete, în timp ce un băiat filmează întreaga scenă, care are loc la Târgu Jiu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
În imaginile postate pe pagina Stop Bully România, fata agresată este în genunchi, in timp alte patru adolescente o insultă, o scuipă şi apoi încep să o lovească cu pumnii şi cu picioarele, să o tragă de păr, trântind-o la pământ. Una dintre agresoare exclamă: ”O leşin!”. În tot acest timp, un băiat filmează şi comentează scena.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Gorj, inspectorul Victor Tuhaşu. a declarat duminică, pentru News.ro, că IPJ Gorj s-a autosesizat în urma apariţiei în spaţiul public a înregistrării care surprinde agresiunea. Incidentul a avut loc într-o zonă din municipiul Târgu Jiu.
Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Noi ne-am autosesizat ca urmare a imaginilor apărute în spaţiul public. Au fost identificate toate persoanele implicate în eveniment. Patru tinere cu vârste cuprinse între 12 şi 14 ani ar fi agrest-o pe tânăra de 13 ani din municipiul Târgu Jiu. În cauză a fost întocmit dosar penal cu privire a infracţiunea de lovire sau alte violenţe”, a declarat Victor Tuhaşu. 
Reprezentantul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj a precizat că, până duminică seară, poliţiştii nu primiseră o plângere din partea familiei fetei bătute.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.