Drama „Câmp de maci”, regizată de Eugen Jebeleanu, a fost selectată în competiţia lungmetrajelor de debut a celei de-a 24-a ediţie a festivalului Tallinn Black Nights, care va avea loc, în format hibrid, în perioada 13 - 29 noiembrie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Filmul va fi prezentat în premieră mondială la festivalul din Estonia şi va concura pentru trofeul „cel mai bun film” şi pentru premiul special al juriului.

În competiţia „First Feature” au fost selectate 18 producţii din ţări ca Australia, Polonia, China, Argentina, Estonia, Ungaria şi Siria.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Realizat după un scenariu de Ioana Moraru, „Câmp de maci” prezintă o zi din viaţa lui Cristi (interpretat de Conrad Mericoffer), un tânăr jandarm din Bucureşti. În timpul unei vizite scurte a lui Hadi (Radouan Leflahi), bărbatul cu care are o relaţie la distanţă, Cristi şi colegii lui participă la o intervenţie într-un cinematograf din centru, unde mai mulţi oameni sabotează proiecţia unui film LGBTQ+. În mijlocul scandalului din cinema, o relaţie pasageră din trecut cu un alt bărbat revine în prezent, ameninţându-i stabilitatea profesională şi personală

„Filmul este un act de rezistenţă în faţa îngrădirii drepturilor omului şi reprezintă un manifest pentru promovarea diversităţii în artă. Este o voce a unei minorităţi discriminate, printr-o poveste despre iubire, despre imposibilitatea iubirii şi despre decizii. Premiera mondială la Tallinn, în capitala unei ţări din fosta Uniune Sovietică, unde homosexualitatea a fost dezincriminată abia în 1992, este în sine un mesaj foarte puternic. Sper ca debutul meu în cinema să deschidă o conversaţie mai largă despre toleranţă, acceptare şi respect faţă de grupurile vulnerabile”, a transmis regizorul.

„Câmp de maci/ Poppy Field” este plasat în contextul României contemporane şi este inspirat de evenimentele din 2013 şi 2018, atunci când o serie de proiecţii de filme cu tematică LGBTQ+ au fost întrerupte de reprezentanţii unor grupări conservatoare, necesitând şi intervenţia jandarmeriei.

„În povestea noastră, un film este oprit din cauza subiectului abordat, eveniment care a avut loc într-o sală de cinema din Bucureşti. Astăzi, cinematografele din întreaga lume sunt în pericol de a fi închise din cauza crizei sanitare şi, în aceste momente, trebuie să arătăm mai mult ca oricând că suntem responsabili pentru ceea ce propunem publicului. Este de o importanţă majoră să aducem în sălile de cinema filme care să trezească spiritul civic al spectatorilor, să pună întrebări, să deschidă orizonturi şi să emoţioneze”, a adăugat Jebeleanu.

Din distribuţie mai fac parte Alexandru Potocean, Cendana Trifan, Ionuţ Niculae, Alex Călin, Rolando Matsangos şi George Piştereanu.

Lungmetrajul este produs de Velvet Moraru, imaginea este semnată de Marius Panduru, care a filmat pe peliculă, montajul - de Cătălin Cristuţiu, sunetul - de Alex Dragomir, iar scenografia şi costumele - de Velica Panduru.

„Câmp de maci/Poppy Field” este o producţie Icon Production, în coproducţie cu Motion Picture Management şi Cutare Film, realizată cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei. Proiectul este cofinanţat de Uniunea Europeană prin programul Creative Europe - Media 2017 şi a fost selectat în programul Connecting Cottbus - work in progress, 2019.

Eugen Jebeleanu şi-a început cariera ca regizor de teatru şi, de mai bine de 10 ani, şi-a concentrat eforturile artistice asupra unor proiecte politice şi sociale. În 2010, a fondat alături de dramaturgul Yann Verburgh o companie de teatru numită Compania 28, iar din 2016, a colaborat cu Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu, unde a realizat trei spectacole. În 2017, a regizat „Căpcăuni”, un proiect care a fost recompensat de Fédération d’Associations de Théâtre Populaire (FATP). Pentru spectacolul „Itinerarii. Într-o zi, lumea se va schimba” din 2019 a primit premiul pentru cea mai bună regie în cadrul galei premiilor UNITER. Cel mai recent spectacol al său, „I Was Looking at the Ceiling and Then I Saw the Sky”, după John Adams, este o colaborare cu Opera din Lyon şi reprezintă primul său proiect de operă contemporană.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.