„Folklore” al lui Taylor Swift a fost desemnat albumul anului la gala Grammy, care a avut loc duminică seară şi unde Beyoncé a devenit cea mai premiată femeie din istoria distrincţiilor acordate de Recording Academy, după ce a primit patru noi trofee.
Stabilită iniţial pentru 31 ianuarie, ceremonia găzduită de Trevor Noah a fost transmisă duminică seară de CBS de la Los Angeles Convention Center.
Peste 20 de artişti au făcut parte din show, cu Harry Styles care a deschis seria de recitaluri în care au fost incluşi Dua Lipa, Taylor Swift, BTS şi Post Malone. Unii dintre artişti au cântat live, pe patru scene, iar în cazul altora reprezentaţiile au fost pre-înregistrate.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În faţa scenelor s-au aflat artişti nominalizaţi şi invitaţi, toţi testaţi anterior pentru Covid-19. O a cincea scenă a fost folosită de prezentatorii premiilor, în mare parte personal de la Teatrul Apollo din New York, de la Station Inn din Nashville şi de la Troubadour şi Hotel Café din L.A.
Beyoncé a primit cele mai multe nominalizări pentru gala din acest an, 9, inclusiv pentru „Record of the Year”. Swift, Roddy Ricch şi Dua Lipa i-au urmat cu câte şase, iar Brittany Howard, cu cinci.
Câte patru nominalizări au avut, între alţii, Billie Eilish, Megan Thee Stallion, Phoebe Bridgers, Justin Bieber, DaBaby, muzicianul jazz John Beasley şi compozitorul David Frost.
Cu un total de 28 de premii, Beyoncé este acum cea mai premiată femeie din istoria premiilor Grammy, devansând-o pe Alison Krauss. Ea se afla pe locul al şaselea între premiaţii galei, bărbaţi sau femei, şi este acum la egalitate cu Quincy Jones. În ansamblu, doar dirijorul George Solti are mai multe trofee în palmares, 31.
Duminică, Beyoncé a primit patru trofee - împreună cu Megan Thee Stallion („Savage (Remix)”) - cea mai bună reprezentaţie rap şi cel mai bun cântec rap, „Black Parade” - cea mai bună reprezentaţie R&B, şi „Brown Skin Girl” - cel mai bun videoclip muzical.
Taylor Swift a devenit duminică seară prima femeie care a câştigat trei trofee la categoria „albumul anului”. Ea a mai primit acest premiu pentru „Fearless”, în 2010, şi pentru „1989”, în 2016. „Folklore”, câştigător la gala de anul acesta, este al optulea album al ei.
Frank Sinatra, Paul Simon şi Stevie Wonder sunt singurii artişti care s-au impus de trei ori la această categorie.
Piesa „Everything I Wanted” a lui Billie Eilish a fost aleasă „înregistrarea anului”, iar „cântecul anului” a fost „I Can’t Breathe” (H.E.R.), compus de Dernst Emile II, H.E.R. şi Tiara Thomas.
Megan Thee Stallion a câştigat titlul de cel mai bun nou artist, iar Harry Styles, cea mai bună reprezentaţie pop solo, cu „Watermelon Sugar”.
Lady Gaga şi Ariana Grande au format „cel mai bun duo pop”, cu melodia „Rain on Me”, în timp ce Dua Lipa s-a impus la categoria „album pop vocal”, cu „Future Nostalgia”.
Cel mai bun album dance/ electro a fost ales „Bubba” semnat de Kaytranada, în timp ce la categoria album instrumental contemporan s-a impus „Live at the Royal Albert Hall” - Snarky Puppy.
Fiona Apple a câştigat categoria cea mai bună reprezentaţie rock, cu „Shameika”, şi la categoria album alternativ, cu „Fetch the Bolt Cutters”, Body Count, la categoria cea mai bună reprezentaţie metal, cu „Bum-Rush”, „The New Abnormal” - The Strokes a fost desemnat cel mai bun album rock, iar „Stay High” al lui Brittany Howard a fost ales cel mai bun cântec rock.
„Bigger Love” al lui John Legend a fost ales cel mai bun album R&B, „King’s Disease” al lui Nas, cel mai bun album rap, şi „Wildcard” al Mirandei Lambert, cel mai bun album country.
Kurt Elling şi Danilo Pérez au câştigat la categoria „cel mai bun album jazz vocal”, cu „Secrets Are the Best Stories”, iar „All Blues” - Chick Corea, la categoria „improvizaţie jazz solo”. Chick Corea, Christian McBride şi Brian Blade au fost aleşi câştigătorii categoriei „album jazz instrumental”, pentru „Trilogy 2”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...