Cântăreţul şi compozitorul canadian The Weeknd, marele absent din lista nominalizărilor de anul acesta pentru premiile Grammy, a anunţat că nu va mai permite casei sale de discuri să îi înscrie muzica în cursa pentru trofeele acordate de Recording Academy.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Ceremonia în care vor fi acordate premiile Grammy va avea loc pe 14 martie, la Los Angeles.

În luna noiembrie a anului trecut, când au fost anunţate nominalizările, spre surprinderea celor mai mulţi, The Weeknd nu s-a regăsit între numele listate.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Cel mai recent album al lui, „After Hours”, a ocupat primul loc în topul american şi a fost unul dintre cele mai populare şi apreciate de critică în ultimul an. Mai mult, piesa „Blinding Lights”, primul single extras, a petrecut un an întreg între primele zece clasate în Billboard Hot 100. 

Cu toate acestea, The Weeknd nu a primit nicio nominalizare. Multe voci au semnalat asta, între ele, Drake, care a spus că este un moment bun pentru artişti să renunţe la Grammy.

Inexplicabila sau suspecta omitere, scrie Variety, pe care o caracterizează drept cea mai gravă din istoria Grammy, ar putea fi explicată ca „lucrare a comitetelor secrete” formate din veterani din industrie, directori şi artişti care determină nominalizările la anumite categorii.

Aceste comitete au fost aduse în discuţie şi în plângerea formulată de Deborah Dugan, care a fost înlăturată din funcţia de CEO/ preşedinte al Recording Academy anul trecut, după doar 8 luni. Ea a făcut mai multe acuzaţii de corupţie.

The Weeknd a scris, la scurt timp după anunţarea nominalizărilor: „Premiile Grammy rămân corupte. Datoraţi transparenţă mie, fanilor mei şi industriei”. Artistul a făcut referire la procesul prin care sunt aleşi nominalizaţii, care este secret şi identitatea celor ce alcătuiesc comitetele care îi aleg nu este dezvăluită public.

Ulterior, el nu a mai abordat subiectul. A cântat în pauza Super Bowl 2021, show considerat unul dintre cele mai bune din toate timpurile, iar joi a declarat pentru The New York Times că va boicota aceste premii cel puţin până când va fi schimbat ceva.

„Din cauza comitetelor secrete, nu voi mai permite casei mele de discuri să îmi înscrie muzica la premiile Grammy”, a spus el.

Harvey Mason Jr., preşedintele interimar al Recording Academy, a declarat toamna trecută că nu are niciun control asupra selecţiilor.

El s-a arătat de asemenea suprins de absenţa lui The Weeknd şi a confirmat că artistul era aşteptat să cânte la gala programată iniţial pentru 31 ianuarie.

„A existat un număr record de înscrieri în acest an neobişnuit şi competitiv”, a transmis Mason Jr. „Înţelegem că The Weeknd este dezamăgit că nu a fost nominalizat. Am fost suprins şi pot empatiza cu felul în care se simte. Muzica lui de anul acesta a fost excelentă şi contribuţia lui la comunitatea muzicală este demnă de admiraţia tuturor. Ne-ar fi plăcut să îl avem de asemenea pe scena Grammy”.

Preşedintele interimar a continuat: „Din păcate, în fiecare an sunt mai puţine nominalizări decât numărul artiştilor care merită. Dar ca singurele premii votate de omologi, vom continua să recunoaştem şi să sărbătorim excelenţa în muzică în timp ce vom atrage atenţia asupra numeroşi artişti minunaţi care formează comunitatea noastră globală. Ca să fiu clar, votul în toate categoriile s-a încheiat cu mult înainte ca reprezentaţia lui The Weeknd de la Super Bowl să fie anunţată, astfel că nu a influenţat în vreun fel procesul nominalizărilor”.

„Nu cred că omiterea lui The Weeknd pune sub semnul întrebării procesul, sincer”, a mai spus Mason Jr.

Beyoncé, Taylor Swift, Roddy Ricch şi Dua Lipa au primit cele mai multe nominalizări pentru cea de-a 63-a ediţie a galei premiilor Grammy, care va avea loc pe 14 martie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.