Artistul britanic Ed Sheeran s-a prezentat, vineri, în faţa justiţiei, la Londra, în prima zi a procesului prevăzut să dureze trei săptămâni. El este acuzat de Sami Chokri şi Ross O'Donoghue că s-a inspirat din cântecul lor „Oh Why” pentru succesul „Shape Of You”, cel mai vândut cântec în lume în 2017. Cele două cântece au fost difuzate vineri, în sala de audienţe prezidată de judecătorul Antony Zacaroli, scrie Le Figaro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Pentru avocatul reclamanţilor, Andrew Sutcliffe, „asemănarea” dintre anumite pasaje „este izbitoare”, acestea sunt „aproape identice”.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

„Domnul Sheeran este, fără îndoială, foarte talentat, este un geniu. Dar este şi o coţofană”, a adăugat el referitor la pasărea care este acuzată uneori că ar fi hoaţă. „Împrumută idei şi le aruncă în cântecele sale, uneori le recunoaşte, alteori nu”, a continuat el.

Avocatul a subliniat că şi clienţii săi au fost „autori-compozitori foarte talentaţi care merită acelaşi respect şi recunoaştere ca oricare alt artist”. 

Ed Sheeran şi co-autorii săi, Steven McCutcheon şi John McDaid, au respins aceste acuzaţii. Ei au apărut în mai 2018 în faţa Înaltei Curţi pentru ca acesta să recunoască că nu a existat nicio încălcare a drepturilor de autor. Două luni mai târziu, Chokri şi O'Donoghue au iniţiat, la rândul lor, acţiuni în justiţie împotriva lor. 

Plata redevenţelor legate de „Shape Of You”, estimată la 20 de milioane de lire sterline (24 de milioane de euro), potrivit ziarului The Telegraph, a fost suspendată de organizaţia de gestiune colectivă PRS.

În 2017, Ed Sheeran a fost şi cel mai bine vândut artist din lume, potrivit Federaţiei Internaţionale a Industriei Fonografice (IFPI), cu al treilea album „Divide” care include single-ul „Shape Of You”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.