Cea de-a cincea ediţie a Bucharest International Dance Film Festival s-a încheiat duminică seară cu ceremonia de premiere şi proiecţia documentarului „Maguy Marin: L'urgence d'agir”, realizat de David Mambouch, fiul ilustrei coregrafe franceze.
Premiile au fost anunţate, la Cinema „Elvire Popesco”, de fondatoarele festivalului - Anamaria Antoci, producător de film, şi Simona Deaconescu, coregraf - şi de membrii juriului.
Juriul BIDFF 2019 a fost alcătuit din Peter Schneider (SUA), producător de teatru şi film american, primul preşedinte al Studiourilor Walt Disney (1985 - 1999), Andy Wood (Marea Britanie), creator de film de dans recunoscut pentru estetica sa, Ada Solomon (România), producător de film, Gulin Ustun (Turcia), directorul Meetings on The Bridge, platforma de coproducţii din cadrul Istanbul Film Festival, şi Martine Dekker (Olanda), directorul festivalului Cinedans din Amsterdam
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Ei au acordat premiul pentru cel mai bun film românesc, în valoare de 500 de euro, unuia dintre cele opt scurtmetraje prezentate în competiţie. Cel mai bun musical, dintre cele cinci înscrise în concurs, a primit de asemenea un premiu în valoare de 500 de euro. În competiţia internaţională şi în cursa pentru trofeul pentru cel mai bun film au intrat 30 de scurtmetraje, iar Conceptual Lab by Theo Nissim a oferit 1.000 de euro filmului cu cel mai puternic impact asupra juriului festivalului.
Premiul pentru cel mai bun proiect din cadrul EXPAND, oferit de Asociaţia de Dezvoltare a Filmului Românesc, a fost în valoare de 1.000 de euro.
În programul Expand Lab, dedicat dezvoltării de proiecte de lungmetraj, dintre cele cinci selectate a fost desemnat câştigător „Happinex”, de Cristian şi Gabriela Fierbinţeanu. Juriul a transmis că a fost impresionat de claritatea propunerii şi de ambiţie. „Are o idee politică foarte puternică, ce este combinată cu un simţ al umorului la fel de puternic şi comentarii sociale importante”.
Peter Schneider a prezentat menţiunea specială pentru cel mai bun musical. Ea a revenit producţiei „Do You Think It s Serious?”, de Maria Drăgoi, un film inteligent, în care muzica a fost factorul motor. „Considerăm că e important să încurajăm compoziţia muzicală în România”, a precizat Schneider.
Cel mai bun musical a fost ales, în unanimitate, „Zombies”, de Baloji. Andy Wood a spus: „A fost un film fenomenal, care ne-a captivat de la început şi până la final”.
Gulin Ustun a anunţat câştigătorul premiului pentru cel mai bun film românesc din competiţie. „Am fost impresionaţi de calitatea filmelor pe care le-am văzut”, a spus ea. „Boot Camp”, de Camelia Neagoe a primit distincţia. Filmul a fost premiat pentru modul unic de a folosi simbolurile, pentru că are o calitate hipnotică, e bazat pe o naraţiune imersivă şi creionează o călătorie senzorială a unui copil care se maturizează.
În competiţia internaţională a fost acordată o menţiune specială. Martine Dekker a afirmat: „A fost dificil să decidem. Am fost impresionaţi de selecţie”. Menţiunea a revenit filmului „Sailli - The Light” (SUA, 2018, regia Haansol Rim, coregrafia Danielle Derisse), care oferă noi perspective asupra noţiunii de personalitate.
Premiul pentru cel mai bun film a fost prezentat de Ada Solomon. Juriul a desemnat doi câştigători: „Danse, poussin” (Franţa, 2017, regia Clémence Dirmeikis) şi „Otherland” (Olanda, 2018, regia Jan Pieter Tuinstra).
Filmele au fost premiate pentru modul diferit de abordare: unul a impresionat prin sensibilitate, celălalt, prin forţă. „Sunt două filme care vorbesc despre comunităţi, unul este ficţiune, unul se apropie de documentar, amândouă folosind metode distincte de a trezi empatie”, a fost motivaţia juriului.
Premiul publicului a revenit filmului „Unframed”, de Pavel Zawadzki.
Bucharest International Dance Film Festival 2019 a avut loc în perioada 4 - 8 septembrie, în mai multe spaţii.
Festivalul a fost încheiat cu proiecţia documentarului „Maguy Marin: L'urgence d'agir”, ce prezintă creaţia artistică, personalitatea şi viziunea unuia dintre cei mai proeminenţi coregrafi contemporani. Cea mai importantă creaţia a ei este piesa „May B” (1981), pusă şi astăzi în scenă. Documentarul a fost proiectat în premieră în România.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.