Asociaţia Pro Infrastructură face, marţi, o retrospectivă rutieră pentru 2024 şi afirmă că, sub presiunea alegerilor, ”anul acesta s-au aliniat toate planetele” şi s-au realizat mai multe proiecte.
”Sub presiunea alegerilor, anul acesta s-au aliniat toate planetele. Ne uităm la un neverosimil record absolut: 194,77 km inauguraţi în 2024 şi un total de 1269,87 km de autostradă şi drum expres aflaţi în exploatare. Cei mai mulţi constructori s-au mobilizat şi au lucrat pe caiet de sute de milioane de euro. Banii s-au terminat în septembrie, ministrul Grindeanu făcând rost doar de vreo 115 milioane euro la rectificarea bugetară din toamnă. Vremea teribil de secetoasă din perioada iunie-octombrie a permis ca şantierele să fie deschise 24/24, unde s-a dorit. Şi autorităţile merită câte o bilă albă pe ici pe colo, chiar dacă au în continuare prea multe negre”, a transmis, marţi, Asociaţia Pro Infrastructură, într-un mesaj pe Facebook.
Potrivit oficialilor organizaţiei, în 2024 nu sunt ”doar Mari Sfârşituri, ci şi Mari Începuturi”.
”În scenariul cel mai optimist am fi adunat aproape 196 km de autostradă pe care trebuia să avem start în teren. Dar la acest capitol rămânem cu multe nereuşite”, au transmis reprezentanţii ONG-ului, care fac un bilanţ detaliat:
Pe A1 Sibiu-Piteşti Secţiunile 2 (Mapa-Cengiz) şi 3 (WeBuild) avem doar viaductul Boiţa în execuţie şi, în rest, atât italienii cât şi turcii doar s-au pregătit cu organizarea de şantier, acces, defrişări, proiectare şi birocraţie. Tot pregătiri şi pe A13 Boiţa-Făgăraş pe cele 4 loturi adjudecate de Makyol. Adevăratele lucrări, cum dă colţul ierbii.
Pe veriga lipsă Margina-Holdea în sfârşit UMB turează motoarele, dar nu are nicio mişcare în teren pe A8 Leghin-Moţca deşi ar fi fost cazul, mai ales că vorbim de un proiect PNRR care trebuie să fie gata în 2026. Vedem în primăvară.
Pe A7 lângă Buzău, Nurol e bine mobilizat din martie 2024, cu şanse mari de deschidere în 2025. Şi pe A0 chinezii de la CCECC se mişcă binişor. Pe ultimul sector al A0, Pizzarotti şi Retter n-au reuşit startul adevărat dar promit că din primăvară rup norma şi termină la final de 2026. Pe A3 Suplacu de Barcău-Chiribiş cei de la Erbaşu au fost tot în pregătiri, nimic semnificativ.
”La categoria Mari Sfârşituri recordul absolut a fost făcut posibil de antreprenorii care au confirmat, ba chiar ne-au depăşit aşteptările. Alţii însă nu au putut să se ridice la nivelul pretenţiilor şi au dezamăgit, în timp ce repetenţii clasei au rămas grecii de la Aktor. Recordmanul este, desigur, UMB care a dat în trafic 77,84 kilometri pe A7 (loturile 2, 3 şi 4 Buzău-Focşani), plus 19,5 km pe DEx12 Coloneşti-Albota, adică 97,34 km, cu 24% peste cel mai optimist scenariu gândit de noi în ianuarie. O performanţă remarcabilă! Muncitorii merită cu prisosinţă felicitări şi mulţumiri pentru efortul colosal, în ciuda părţilor negative. Au promis 125 km în 2024 dar au ratat podul peste Buzău şi implicit lotul 1 Buzău-Focşani, plus segmentul Albota-Piteşti din DEx12 şi DEx6 Galaţi-Brăila. S-a făcut rabat de la calitate în special pe A7 cu vreo 25 kilometri de asfalt (uzură) aşternuţi pe vreme rea şi terasamente care nu au stat suficient mai ales pe Buzău-Focşani, iar restul proiectelor din portofoliu au fost grav neglijate din lipsă de capacitate, inclusiv restul din A7”, a mai transmis Pro Infrastructură.
Potrivit specialiştilor organizaţiei, tot la premianţi, este trecută ”surpriza Ozaltin împreună cu Strade/Mineralport şi Visio”.
”Asocierea pe care noi nici nu am luat-o în considerare ca fiind capabilă să inaugureze în 2024 cei 17,7 km ai DEx12 Craiova-Balş. Au reuşit în 29 noiembrie. Felicitări. Începem grupa antreprenorilor care ne-au confirmat aşteptările cu austriecii de la Strabag: DEx16 lângă Oradea pe 28 martie, fix în termenul contractual. Italienii de la WeBuild s-au înţeles în cele din urmă cu oficialii CNAIR/MT şi au inaugurat in-extremis, în 13 decembrie, aproximativ 15 din cei 30,35 ai tronsonului Piteşti-Curtea de Argeş, cu 9 luni înainte de termen”, a mai transmis organizaţia.
Potrivit acesteia, deşi în previziunile din ianuarie dădeau şanse foarte mici, ”cei de la Pizzarotti şi Retter şi-au depăşit condiţia şi au inaugurat în 23 decembrie capătul sudic al A7 între Dumbrava (A3) şi Mizil„.
”Mai au multe lucrări de făcut până în martie, dar au recuperat excelent la structuri pe ultima sută şi performanţa rămâne notabilă. O palidă confirmare, întârziată, este descărcarea provizorie de pe A0 Nord 3 dată în folosinţă în 5 decembrie deşi putea fi făcută de chinezi şi de responsabilii CNAIR mult mai repede, în vară, scoţând din categoria muzee cei 7,5 km dintre A3 şi DN2 care sunt gata din noiembrie 2023. Ultimii la confirmări, mai curând spre cei care au dezamăgit şi în 2024, sunt turcii de la Alsim Alarko pe A0 Sud. Deşi trebuiau să termine încă din 2023, s-au chinuit şi în acest an şi au deschis abia în 15 aprilie între DN5 şi DN4 iar ultima bucată, DN4-A2, tocmai în 31 iulie”, a mai transmis organizaţia.
Asociaţia Pro Infrastrctură detaliază şi aşa-numitul capitol ”dezamăgiri”.
”Dimex şi Con-A nu au putut produce surpriza pe ciotul expres de la Tureni de nici 5 km şi vor fi gata abia prin mai-iunie, cu luni bune peste termenul iniţial, februarie 2025. E drept, e primul lor contract în liga mare. Dezamăgiţi suntem şi de Coni-Trace pe A7 Mizil-Buzău Vest. Sigur, le dădeam doar şanse pur teoretice să termine, deşi aveau deadline în octombrie. Departe nu au fost, doar problemele cu tablierul metalic de pe 3 pasaje peste autostradă blocând deschiderea care sperăm să fie cel târziu în martie”, a mai transmis Pro Infrastructură.
”Inevitabil, ajungem la repetentul clasei din ultima bancă: Aktor care n-a fost în stare să dea în trafic cei 18 km pe A0 ca să legăm A1 de A2 prin sudul Capitalei. Grecii bifează zmeura de aur şi, cel mai grav, nu dau semne că ar putea să ne curme chinul mai devreme de luna mai 2025. Ruşinos, foarte ruşinos”, au adăugat specialiştii organizaţiei.
Potrivit acestora, ”2024 este foarte fructuos şi la capitolul variante de ocolire date în trafic”, respectiv: Timişoara Sud, Arad Est, Târgu Jiu, Sfântu Gheorghe, Bârlad, Beiuş, Aleşd şi salba de mini-centuri de lângă Oradea (Oşorhei, Nojorid, Sântandrei, Sânmartin) implementate de CJ Bihor, nu de CNAIR.
”Biharia, Făgăraş şi Zalău sunt (foarte) aproape de finalizare dar rămân pentru 2025. Mai punem şi Mizil. Plus Comarnic, nu chiar o centură, dar treacă de la noi”, mai arată organizaţia.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.