O ambarcaţiune a IPJ Tulcea a fost implicată, luni seara, într-un accident naval pe Canalul Sfântu Gheorghe, cinci persoane fiind rănite. Trei dintre acestea au fost transportate la spital, una este în evaluare medicală, iar pentru cea de-a cincea, care se afla în starea cea mai gravă, erau făcute manevre de resuscitare. Poliţiştii au anunţat că bărbatul aflat în stare gravă a murit şi că accidentul a avut loc după ce ambarcaţiunea a lovit un mal de pământ.
UPDATE - ”În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că şapte poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Tulcea, în timp ce se deplasau cu o ambarcaţiune pe braţul Sfântu Gheorghe al Dunării, ar fi pierdut controlul acesteia şi ar fi intrat în coliziune cu un mal de pământ. În urma evenimentului, a rezultat decesul unui bărbat de 42 de ani şi rănirea altor 3 persoane, acestea fiind transportate la spital, pentru acordarea îngrijirilor medicale”, au anunţat reprezentanţii IPJ Tulcea.
Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs evenimentul.
ŞTIREA INIŢIALĂ - Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea au declarat, pentru News.ro, că, luni seara, pe Canalul Sfântu Gheorghe a avut loc un accident naval. Acolo s-au deplasat mai multe echipaje medicale.
O persoană se afla în stop-cardiorespirator, iar cadrele medicale au început manevrele de resuscitare. Alte patru persoane au fost transportate la Murighiol, cea mai apropiată localitate de locul producerii accidentului, unde au fost evaluate medical. Trei dintre acestea au fost duse la spital, iar pentru cea de-a patru continuă investigaţiile, urmând a se vedea dacă şi aceasta va fi transportată la unitatea medicală.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Tulcea au confirmat că ambarcaţiunea implicată în accident aparţine IPJ Tulcea.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.