Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, anunţă că CFR Infrastructură va beneficia de două trenuri de lucru de înaltă performanţă pentru reabilitarea infrastructurii feroviare. Bode şi prim-ministrul Ludovic Orban au participat, vineri, la o operaţiune demonstrativă de reabilitare a jumătate de kilometru de cale ferată, în judeţul Suceava, cu un tren de lucru de care CFR dispune deja. Prin cumpărarea celor două trenuri, lucrările de refacere a infrastructurii feroviare vor fi mai ieftine cu aproximativ 60%, susţine Bode.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Operaţiunea de reabilitare a 500 de metri de cale ferată a avut loc la Pojorâta, în judeţul Suceava şi a constat, conform oficialilor CFR, în înlocuirea suprastructurii căii ferate folosind o tehnologie nouă, care nu a mai fost folosită în România, cu un tren de lucru achiziţionat de CFR. Acesta poate realiza un kilometru pe zi. 
 
Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Acesta este primul tronson de cale ferată reparat cu această tehnologie de refacţie totală în România”, a anunţat ministrul Transporturilor.
 
Utilajul asigură reparaţia capitală a căii ferate şi aparţine Regionalei Braşov din cadrul CFR.
 
În acest context, Lucian Bode, a anunţat că planul Executivului constă în achiziţionarea altor două trenuri de lucru de înaltă performanţă, care să poată reabilita 600 de kilometri de cale ferată pe an, acest obiectiv fiind prins în planul de investiţii. 
 
”Este o operaţiune demonstrativă, dar ne propunem ca în anii următori să achiziţionăm două trenuri de lucru mult mai complexe, aceste trenuri de lucru au o valoare de aproape 200 de milioane de euro, suntem în acest moment în procedură pentru achiziţionarea acestor trenuri de lucru şi, cu siguranţă, în momentul în care vom reuşi să modernizăm aproape 300 de kilometri de cale ferată, cale unică per an per tren, vom avea kilometri de cale ferată reabilitaţi aşa cum ne dorim. Practic, vorbim de 600 de kilometri de cale ferată aproximativ pe an. Acesta este obiectivul nostru, odată cu achiziţionarea celor două trenuri de lucru pe fonduri europene şi dacă ne gândim că am reuşit să reabilităm undeva la 500 de kilometri de cale ferată din reţeaua principală, 600 de kilometri de cale ferată pe an înseamnă enorm de mult. Credem noi că este o adevărată revoluţie în materie de modernizare a liniilor de cale ferată”, a mai declarat ministrul Transporturilor. 
 
Acest lucru va duce la creşterea vitezei de circulaţie şi a  nivelului de siguranţă al transportului feroviar. Bode a arătat că valoarea lucrărilor pe kilometru se va reduce cu aproximativ 60% ”pentru tot ce înseamnă lucrări de reparaţii”. 
 
Bode a menţionat că, în anul 2021, vor continua investiţiile în infrastructura de cale ferată, în achiziţionarea de material rulant, astfel încât să atragă transport de marfă. 
 
Premierul Ludovic Orban a anunţat că, în şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare, va fi aprobat un memorandum cu privire la achiziţia acestor trenuri tehnologice de către Ministerul Transporturilor. Acestea vor reface şi infrastructura, nu doar partea cu piatră, traversele şi şinele. Orban a arătat că în ultimii ani transportul feroviar ”a fost Cenuşăreasa” transporturilor din România şi că intenţia Executivului este aceea de a moderniza în următorii 10 ani, în cadrul unui amplu program, reţeaua de căi ferate ”astfel încât să creştem atractivitatea şi competitivitatea României”.
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.