Ţigările provenite din contrabandă au reprezentat în luna ianuarie 15,6% din piaţa românească, sub media anuală a comerţului ilegal din 2017, potrivit unui studiu publicat duminică, realizat de compania de cercetare Novel Research şi finanţat de companii din industria tutunului.
”Piaţa neagră a ţigaretelor a scăzut semnificativ în ianuarie 2018 (2,7 puncte procentuale faţă de noiembrie 2017), până la 15,6% din totalul consumului. Este cea mai importantă scădere înregistrată din martie 2016, iar procentul se află uşor sub media anuală a comerţului ilegal din 2017, de 16%”, se arată în comunicat.
Scăderea comerţului ilicit la nivel naţional se datorează scăderii în regiunile unde proponderent se comercializează cheap whites, sursă care în ianuarie a înregistrat o scădere semnificativă de 13,6 puncte procentuale, până la 50,2%, din totalul pieţei negre.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Astfel, cea mai importantă scădere se înregistrează în zona de vest, cu 14,5 p.p., faţă de noiembrie 2017, până la 17,7% şi sud-vest, de 11,6 p.p., până la 14%. În continuare, nord-est rămâne şi în ianuarie regiunea cea mai afectată de comerţul ilegal cu ţigarete, cu o pondere de 37,6% şi evoluţie relativ constantă şi prin prisma faptului că Moldova, ca sursă de provenienţă a comerţului ilicit a înregistrat o creştere semnificativă de 15,4 p.p. în plus faţă de noiembrie, până la 32,3%. Celelalte surse de provenienţă au ramas în ianuarie cu ponderi relativ constante”, a declarat Marian Marcu, director Novel Research.
Peste patru miliarde de ţigarete au fost vândute anul trecut pe piaţa neagră din România, dar încasările anuale de aproape trei miliarde de lei ale contrabandiştilor vor începe să scadă doar atunci când vor fi îndeplinite două criterii fundamentale. Acestea sunt predictibilitatea fiscală pentru jucătorii oneşti şi transformarea luptei cu reţelele de contrabandă într-o prioritate naţională, consideră Ileana Dumitru, director juridic şi relaţii publice în cadrul British American Tobacco Europa Centrală şi de Sud.
”Deşi au fost făcuţi paşi concreţi în direcţia predictibilităţii prin introducerea calendarului multianual de creştere a accizei, anii recenţi au dovedit că acţiunile sporadice anti-contrabandă ale autorităţilor nu pot opri inundarea pieţei româneşti cu produse netaxate şi neverificate. British American Tobacco a lansat anul trecut proiectul ”Stopcontrabanda” (www.stopcontrabanda.ro), care prezintă singura evidenţă în timp real a capturilor şi a zonelor afectate de traficul ilicit din România, dar şi informaţii referitoare la costurile sociale ale contrabandei. Dar puterea de a lua măsurile necesare pentru diminuarea contrabandei este exclusiv a factorilor de decizie”, a declarat Ileana Dumitru.
Ştirile referitoare la capturi importante şi percheziţii au fost mai dese ca de obicei în lunile decembrie şi ianuarie, iar într-o singură operaţiune, poliţiştii de frontieră din Suceava au depistat peste 80.000 pachete ţigarete, a declarat Gilda Lazăr, director corporate affairs & communications JTI Romania, Moldova şi Bulgaria.
”La Halmeu, împreună cu lucrătorii vamali, aceştia au descoperit peste 200.000 de pachete, într-un automarfar care transporta cutii cu cereale… Poliţia de frontieră raportează, pentru 2017, capturi însumând circa cinci milioane pachete de ţigarete, în valoare de peste 10 milioane euro. Sunt rezultate impresionante şi lăudabile. În realitate, însă, capturile reprezintă sub 5% din cantitatea de ţigarete traficate, cantitate estimată la peste patru miliarde de ţigarete provenite din spaţiul extracomunitar. Asistăm la acţiuni disparate, realizate de autorităţile de aplicare a legii, în lipsa unei Strategii Naţionale, care să ofere coerenţă şi viziune, pentru un sector al economiei care contribuie anual la bugetul statului cu peste trei miliarde de euro”, a declarat Gilda Lazăr.
Echipele de supraveghere şi control vamal de la nivel central, regional şi local, au confiscat în anul 2017 un număr de 81,09 milioane ţigarete şi 7056,58 kg tutun, comparativ cu anul 2016, când au fost confiscate 22,16 milioane, potrivit datelor ANAF. Aceste confiscări se reflectă şi în scăderea nivelului de contrabandă la 15,6% în luna ianuarie 2018 faţă de 18,3% în luna noiembrie 2017.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...