Miniştrii agriculturii din cinci state din estul Uniunii Europene, inclusiv România, cer într-o nouă scrisoare executivului european să modifice şi să extindă reglementările ce restricţionează importul unor produse agricole ucrainene, a relatat joi agenţia poloneză de presă PAP, citând surse, informează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

La începutul acestei luni, după o sesizare din partea celor cinci ţări, UE a stabilit restricţii până la data de 5 iunie asupra importurilor de grâu, porumb, rapiţă şi seminţe de floarea-soarelui din Ucraina, pentru a atenua oferta excedentară de astfel de produse în Bulgaria, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia.

Potrivit unei noi scrisori semnate de miniştrii din Bulgaria, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia, interdicţia nu se aplică mărfurilor importate în baza unor contracte încheiate înainte de 2 mai, creând riscul ca unele contracte nedatate să poată continua. Ca urmare, există riscul unor abuzuri, în condiţiile în care autorităţile vamale nu vor avea instrumente pentru a verifica şi pune sub semnul întrebării astfel de documente, au scris miniştrii, potrivit agenţiei PAP.

Miniştrii au solicitat, de asemenea, ca restricţiile la import să fie prelungite până la sfârşitul anului.

Restricţiile din acest an au venit după ce anul trecut UE a liberalizat toate importurile din Ucraina pentru a ajuta ţara invadată de Rusia. Cele cinci ţări au devenit rute de tranzit pentru cerealele ucrainene care, din cauza războiului, nu mai au putut fi exportate prin porturile de la Marea Neagră ale ţării.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.