Şapte din zece manageri privesc cu neîncredere perspectivele anului 2022, pe fondul problemelor generate de pandemia COVID, de creşterea preţurilor, accentuarea blocajului financiar şi de îngheţarea investiţiilor, potrivit Barometrului Sierra Quadrant privind starea business-ului românesc, care arată că oamenii de afaceri sunt tot mai reticenţi în privinţa depăşirii crizei din economie.
"7 din 10 manageri privesc cu neîncredere perspectivele anului 2022, pe fondul problemelor generate de pandemia COVID, de creşterea preţurilor, accentuarea blocajului financiar şi de îngheţarea investiţiilor. 67% dintre oamenii de afaceri chestionaţi într-un barometru Sierra Quadrant estimează că anul următor va fi unul plin de provocări şi că economia va depăşi problemele generate de criză abia în 2023", potrivit celei de-a VIII-a ediţii a Barometrului Sierra Quadrant privind starea business-ului românesc.
Acesta mai arată că 71% dintre cei chestionaţi (manageri, oameni de afaceri şi angajaţi cu funcţii de răspundere în companii) au motive de pesimism privind evoluţia economică din 2022, privind cu retincenţă şi neîncredere posibilitatea dezvoltării unor noi afaceri.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Doar 13% sunt opimişti şi cred că economia va urma o traiectorie pozitivă, în timp ce 16% au evitat să se pronunţe, considerând că există încă destul de multe necunoscute în privinţa perspectivelor economice.
Dacă în precedentul barometru, realizat în primăvară, principala provocare o reprezenta pandemia şi efectele sale (restricţii, scăderea consumului etc.), menţionată de 58% dintre respondenţi, în noul sondaj, realizat în decembrie, creşterea inflaţiei a trecut în prim-plan, remarcată de 82% dintre cei chestionaţi (faţă de 43% în precedentul barometru).
În topul temerilor din 2022 se mai situează pandemia şi efectele sale - restricţii, scăderea consumului etc. – menţionată de 69%, accentuarea blocajului financiar (37%), creşterea cursului euro (28%), a costurilor de finanţare - scumpirea şi limitarea accesului la credite (18%) şi criza forţei de muncă (16%).
"Pandemia, cu efectele sale, a săpat puternic la baza încrederii investitorilor în economie. Chiar dacă marea majoritate şi-a restructurat, şi-a eficientizat operaţiunile, neîncrederea – generată de lipsa unor perspective foarte clare, a devenit preponderentă într-un mediu de business fragil, slab capitalizat şi lipsit de predictibilitate", spune Ovidiu Neacşu, partener coordonator Sierra Quadrant.
După un an 2021 cu o evoluţie economică inegală (cu sectoare pe plus şi altele pe minus), managerii văd o continuare a acestui fenomen şi în anul următor.
Potrivit rezultatelor barometrului, focusul investitorilor va fi, în 2022, pe stimularea consumului, principalul motor al economiei. 58% dintre respondenţi cred că aceasta va fi miza lui 2022, după un an 2021 în care preocuparea mediului de business a vizat, în principal, restructurarea afacerilor.
Interesant este şi faptul că numai 34% dintre cei chestionaţi mizează pe o reluare a investiţiilor în noul an, marea majoritate aşteptând să vadă cum va evolua cadrul macro-economic şi sanitar.
Dincolo de dinamica pandemiei COVID, de restricţii, de lipsa unei perspective din zona sanitară – cu efect direct în comportamentul de consum al românilor, inflaţia a pus gaz pe focul problemelor structurale din economie şi a determinat o accentuare a blocajului financiar.
"Dincolo de creşterile de preţuri în cascadă, de scăderea evidentă a vânzărilor, o consecinţă semnificativă a inflaţiei o reprezintă deteriorarea relaţiilor de business. Creditul furnizor, legăturile de business bazate până nu demult pe încredere, pe promisiuni şi obligaţii ferme, au fost puternic afectate de acest val de probleme care a afectat economia. Această tendinţă va guverna, cel mai probabil, anul de business 2022", a mai declarat Ovidiu Neacşu.
Oamenii de afaceri sunt tot mai reticenţi în privinţa depăşirii crizei din economie, relevă studiul. Dacă la barometrul din primăvară, 71% dintre oamenii de afaceri chestionaţi considerau că depăşirea perioadei de criză, la nivelul întregii economii, va interveni în a doua parte a anului viitor, acum cei mai mulţi văd o întârziere a acestui fenomen cu cel puţin un semestru.
57% estimează, astfel, o revenire solidă a economiei abia în semestrul 1 2023, 34% mizează, în continuare, pe o evoluţie pozitivă începând cu semestrul 2 2022, iar 9% au evitat să se pronunţe.
Inflaţia şi pandemia sunt văzute de investitori drept principalii vectori care vor schimba direcţia economică într-un sens sau altul.
Întrebaţi care ar fi atuurile economiei în perspectiva ieşirii din criză, 37% dintre respondenţi au indicat revenirea consumului în condiţiile stăvilirii inflaţiei, 28% se bazează pe efectele atragerii fondurilor din PNRR, 16% au menţionat costurile relative scăzute cu forţa de muncă, iar restul alte motive.
Potrivit analiştilor de la Sierra Quadrant, cadrul macro-economic este mai impredictibil ca oricând, astfel că pentru multe companii este o provocare să îşi facă un plan de business bine conturat pentru 2022.
"Evoluţia impredictibilă a pandemiei COVID, scăderea consumului generată de creşterile spectaculoase de preţuri, creşterea costurilor de finanţare şi lipsa încrederii în partenerii de business conturează un an de business plin de provocări, cu multiple necunoscute", arată rezultatele barometrului.
Însă mare parte dintre investitori au învăţat lecţia crizei şi şi-au restructurat business-urile, în aşa fel încât să facă faţă provocărilor generate de scăderea consumului, de restricţiile de circulaţie şi de accesul tot mai limitat la finanţare.
De la scăderea costurilor logistice (chirii, utilităţi, parc auto etc.) la reducerea creditului furnizor şi digitalizarea activităţilor companiilor, măsurile s-au dovedit eficiente în multe dintre cazuri.
Anul 2021 a adus, din păcate, şi veşti rele, aproximativ 100.000 de companii încetându-şi activitatea.
"Aşa cum Sierra Quadrant estima încă din primăvară, pe fondul lipsei de finanţare, urmare a inflaţiei şi a scăderii consumului, multe firme, mai ales din comerţ şi servicii şi-au închis porţile. Estimăm că acest fenomen va continua şi în 2022 şi va afecta inclusiv business-urile din zona de producţie, grav afectate de creşterea puternică a costurilor cu gazele, cu energia electrică şi carburanţii", arată barometrul.
Potrivit experţilor, numărul firmelor în dificultate ar fi fost mai mare dacă statul nu ar fi susţinut, în timpul pandemiei, supravieţuirea acestora.
"Amânarea plăţii taxelor, a ratelor şi leasingurilor bancare, plăţile făcute pentru şomajul tehnic, programul IMM Invest – au fost elemente care au menţinut pe linia de plutire o economie în care nevoia de finanţare e uriaşă şi în care peste 90% dintre companii sunt slab capitalizate", mai spun specialiştii.
47% dinte manageri văd un impact pozitiv al PNRR, iar 29% sunt destul de reticenţi.
Întrebaţi care cred că va fi gradul de absorbţie al fondurilor din PNRR, 52% dintre investitori estimează că România va fi capabilă să atragă între 40-60% din bani, 24% îl estimează sub acest nivel şi numai 13% cred într-o absorbţie de peste 60%. Restul au evitat să se pronunţe.
"PNRR reprezintă o şansă istorică pentru România de a construi, într-un timp foarte scurt, ce n-am reuşit în ultimii 20 de ani. Impactul investiţiilor din zona de infrastructură şi digitalizare ar fi unul semnificativ dar nu suficient pentru a avea o economie pregătită pentru Industry 4.0, pentru economia viitorului. Dacă în 2022 vom reuşi să stăvilim inflaţia şi scumpirea creditelor, să atragem banii europeni şi să avem un Cod Fiscal favorabil, bătut în cuie, perspectivele se vor îmbunătăţi şi vom asista la o creştere a încrederii investitorilor în economie, cu efect direct în reluarea investiţiilor şi înfiinţarea de noi locuri de muncă", a declarat Ovidiu Neacşu.
Barometrul Sierra Quadrant privind starea economiei, ediţia a VIII-a, a fost efectuat de compania de consultanţă Frames şi Sierra Quadrant în perioada 8-14 decembrie 2021, prin chestionare online, telefonic şi email, pe un eşantion reprezentativ de 320 de firme din diverse domenii de activitate, de la comerţ, la servicii financiare, agricultură, energie, confecţii, IT etc.
La barometru au răspuns, în total, 1239 de persoane. Profilul respondenţilor a fost reprezentat de antreprenori, manageri de companii, middle si top management, cu studii superioare, 53% bărbaţi şi 47% femei, cu o vârstă medie de 48 de ani.
Sierra Quadrant este specializată în lucrări de administrare şi lichidare complexe, cu un ridicat grad de dificultate, caracterizate prin patrimoniu mare şi diversificat, prin multitudinea problemelor legale care trebuie soluţionate, concomitent cu procedura de insolvenţă.
Printre dosarele semnificative gestionate în prezent de Sierra Quadrant se află Electrocentrale Bucureşti (ELCEN), CET SA Bacău, Letea SA Bacău, Servicii Energetice Moldova SA, Donau Chem, Compania de Navigaţie Fluvială Giurgiu NAV S.A., Teleferic SA, Rombet SA şi GA-PRO-Chemicals S.A.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.