Sindicatul Liber Navalistul orgenizează, vineri, un protest în faţa Ministerului Economiei, pentru a cere redresarea Şantierului Naval Mangalia şi renunţarea la concedieri. De asemenea, sin dicaliştii au transmis o scrisoare deschisă către Ambasada Regatului Ţărilor de Jos în România şi către conducerea grupului DAMEN.
Sindicatul Liber Navalistul, afiliat la Blocul Naţional Sindical, organizează, vineri, de la ora 12.00, un protest în faţa Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului.
”De ce protestăm?
- Şantierul Naval Mangalia este în insolvenţă de peste 8 luni, fără perspectivă clară de redresare.
- Din martie, salariile muncitorilor sunt în pericol – statul trebuie să intervină!
- Concedierea colectivă anunţată este INACCEPTABILĂ!
- Cerem comenzi ferme şi sprijin financiar urgent pentru relansarea activităţii”, au transmis sindicaliştii.
Aceştia au adresat o scrisoare deschisă Ambasadei Regatului Ţărilor de Jos în România şi conducerii grupului DAMEN.
”Sindicatul Liber Navalistul, sindicat reprezentativ la nivelul Damen Shipyards Mangalia S.A., având ca obiectiv reprezentarea şi apărarea drepturilor angajaţilor din acest şantier naval, vă adresăm această solicitare fermă astfel încât DAMEN HOLDING B.V. să-şi asume responsabilitatea care îi revine, în calitate de acţionar şi deţinător al managementului al managementului operaţional al celui mai mare şantier naval din România, şi să intervină urgent pentru redresarea acestuia. Activitatea şantierului a fost suspendată pentru o perioadă lungă de timp, majoritatea angajaţilor aflându-se în şomaj tehnic de 8 luni. Societatea este în insolvenţă, cu datorii majore şi fără posibilităţi certe de finanţare pentru a putea contracta noi comenzi de construcţii navale. Nimic nu se construieşte în acest şantier, iar activitatea sa este paralizată”, au transmis sindicaliştii în scrisoare.
Potrivit acestora, pentru a evita colapsul, ”Şantierul Naval din Mangalia trebuie să-şi reia activitatea urgent”.
”Toti cei implicaţi pierd: acţionarii, angajaţii, economia locală şi naţională. Este inadmisibil ca, din cauza unui management defectuos practicat de DAMEN, acest obiectiv strategic să fie condus spre colaps economic şi social. Drepturile salariale sunt plătite din Fondul de Garantare a Creanţelor Salariale pentru o perioadă limitată de 5 luni consecutive (octombrie 2024 – februarie 2025). În absenţa unei finanţări adecvate şi a unor contracte majore, riscul de faliment şi de dizolvare a companiei este iminent, având un impact catastrofal asupra tuturor angajaţilor, familiilor acestora şi comunităţii locale, având în vedere că Damen Shipyards Mangalia este cel mai mare angajator local”, mai arată sindicaliştii.
Aceştia afirmă că nu pot accepta ca ”un obiectiv strategic de interes naţional să ajungă într-o situaţie în care singura soluţie rămasă să fie închiderea acestui şantier naval”.
”În timp ce alte şantiere navale mai mici construiesc nave şi creează locuri de muncă, Damen Shipyards Mangalia este blocat într-un «conflict între acţionari» care a degenerat într-un blocaj economic prelungit, cu efecte devastatoare, în care angajaţii concediaţi, familiile acestora şi întreaga comunitate locală sunt victime colaterale. Continuarea litigiilor în instanţele naţionale şi internaţionale poate dura ani de zile, iar în tot acest timp situaţia se agravează, transformându-se dintr-o criză critică într-una dramatică”, mai arată sindicaliştii în scrisoare.
”Din păcate, am constatat că, în calitatea sa de acţionar şi administrator al conducerii şantierului naval, DAMEN a contribuit la deteriorarea situaţiei DSMa SA, eforturile şi sacrificiile angajaţilor pe care îi reprezentăm fiind anulate de un management care a urmărit în principal transferul profiturilor către Ţările de Jos, precum şi de lipsa asigurării unor măsuri adecvate de siguranţă la locul de muncă. Având în vedere gravitatea situaţiei actuale şi impactul semnificativ asupra Damen Shipyards Mangalia, a angajaţilor săi şi a economiei locale, solicităm ferm luarea unor măsuri urgente pentru redresarea şantierului”, au mai transmis sindicaţiştii.
Cu o zi în urmă, aceştia au transmis o scrisore şi ministrului Economiei, Bogdan Ivan, în care au cerut mai multe măsuri pentru redresarea Şantierului Naval Mangalia, printre care reluarea urgenţă a activităţii acestuia, anularea concedierilor colectice, stabilirea unei strategii pentru viitorul şantierului, încheierea conflictului ”distructiv” dintre acţionari.
![viewscnt](http://viewscnt.1616.ro/c.gif?id=21926020&pid=2701)
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.