Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, afirmă că hidrocentrala Porţile de Fier I este un pilon al sistemului energetic din România, iar investiţiile continue în modernizarea acesteia sunt esenţiale pentru a asigura stabilitatea şi eficienţa producţiei de energie electrică. El arată că urmăreşte ce se întâmplă cu un proiect privind construirea, în Serbia, a unei centrale cu acumulare prin pompaj. ”Suntem foarte atenţi la aceste planuri investiţionale pentru că sub nicio formă nu vrem să aibă de suferit potenţialul de exploatare a hidrocentralelor existente pe Dunăre”, susţine el.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a făcut, luni, o vizită la Hidrocentrala Porţile de Fier I, alături de Karoly Borbely, CEO Hidroelectrica, şi de managerul de sucursală, Dragoş Novac.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Hidroelectrica, Karoly Borbely a prezentat principalele proiecte de investiţii în curs, precum şi perspectivele de dezvoltare ale companiei. Discuţiile s-au axat pe importanţa menţinerii unui sistem energetic robust şi durabil, pe rolul hidroenergiei în asigurarea securităţii energetice a ţării, precum şi contribuţia Hidroelectrica la tranziţia producţiei de electricitate către surse regenerabile.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Oficialităţile au discutat despre proiectele de modernizare aflate în desfăşurare, menite să crească eficienţa operaţională şi să reducă impactul asupra mediului. De asemenea, s-a discutat despre planurile de extindere a capacităţilor de producţie prin utilizarea celor mai noi tehnologii în domeniul energiei regenerabile.

”Porţile de Fier I este un pilon al sistemului nostru energetic, iar investiţiile continue în modernizarea acestei infrastructuri sunt esenţiale pentru a asigura stabilitatea şi eficienţa producţiei de energie electrică. Hidroelectrica rămâne un partener strategic în atingerea obiectivelor României de producere a energiei sigure, verzi, la un preţ competitiv. Am abordat subiectul Djerdap 3, o posibilă centrală cu acumulare prin pompaj, aflată pe teritoriul Serbiei, acum la un nivel de studiu de pre-fezabilitate. Partea sârbă a lucrat cu compania americană Bechtel, care a prezentat date preliminare referitoare la investiţie şi un posibil impact asupra producţiei de energie de la Porţile de Fier I şi II. Suntem foarte atenţi la aceste planuri investiţionale pentru că sub nicio formă nu vrem să aibă de suferit potenţialul de exploatare a hidrocentralelor existente pe Dunăre. Fiind o hidrocentrală cu acumulare prin pompaj, înţelegem importanţa ei, rolul ei în asigurarea unor servicii de sistem, de echilibrare, dar - încă o dată - nu vom face niciun compromis de la producţia de energie electrică de la Porţile de Fier I şi II”, a afirmat ministrul Sebastian Burduja.

La rândul său, Karoly Borbely, CEO Hidroelectrica, a arătat că sunt planuri de investiţii în modernizarea şi diversificarea capacităţilor de producţie, cu un accent puternic pe sustenabilitate şi inovaţie.

”Compania noastră a alocat pe următorii 4 ani un buget de 1,4 miliarde de euro pentru investiţii în modernizare, retehnologizare şi achiziţii. Am dublat bugetele de mentenanţă pentru fiecare centrală hidroelectrică, dar ştiţi foarte bine că sunt proceduri şi termene legale de achiziţie, sunt multe provocări, însă căutăm să gasim soluţii împreună cu întreaga echipă de la Hidroelectrica. Anul acesta am mărit foarte mult ritmul investiţiilor în toată compania. Am aprobat documentaţia tehnică şi în curând va ieşi pe SEAP pentru transformatoarele necesare la Porţile de Fier. Valoarea de achiziţie a transformatoarelor de mare putere la Porţile de Fier este de 119 milioane lei, documentaţia pentru această achiziţie fiind deja finalizată, urmând licitaţia şi implementarea până în anul 2028. Suntem în curs de finalizare cu lucrările la butucul hidroagregatului aflat la Reşiţa şi avem ca termen 14 februarie 2025 pentru a da în funcţiune HA1”, a explicat el.

Hidrocentrala Porţile de Fier I, inaugurată în 1972, este una dintre cele mai mari construcţii hidrotehnice de pe Dunăre, cu o putere instalată de 1.166,4 MW şi o capacitate de producţie anuală de aproximativ 5,4 TWh. Aceasta include o baraj cu o lungime de 1.278 metri şi 12 turbine Kaplan (6 dintre acestea fiind operate de Hidroelectrica), fiind un element esenţial în sistemul energetic al României şi contribuind semnificativ la producţia de energie electrică şi la gestionarea apelor fluviale. În anul mediu hidrologic, centrala hidroenergetică Porţile de Fier I asigură circa 10% din necesarul de consum naţional.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.