Producătorul de gaze Romgaz, una din cele mai profitabile companii de stat, a acordat anul trecut sponzorizări de 14 milioane lei, în domeniile medical şi sănătate, dar şi educaţie, învăţământ, social şi sport, arată raportul de sustenabilitate publicat pe site-ul companiei, consultat de News.ro.
”Susţinem dezvoltarea sustenabilă a societăţii şi comunităţii, prin susţinerea financiară/sponsorizare, parţială sau totală, a unor acţiuni şi iniţiative din următoarele domenii principale: educaţie, învăţământ, sport, cultură, medical şi sănătate, protecţia mediului înconjurător, eficienţă energetică, social, grupuri/comunităţi de persoane defavorizate.În anul 2018 au fost finanţate proiecte în valoare de 13.999.460 lei în următoarele domenii: medical, sănătate, tratamente şi intervenţii medicale; educaţie, învăţământ, social şi sport, cultural, energetic, mediu, altele”, arată documentul.
Din suma totală, sponsorizările în domeniile medical şi sănătate au fost de 5.599.461 lei, în timp ce sponsorizările în domeniile educaţie, învăţământ, social şi sport au fost de 6,9 milioane lei. Alte 1,5 milioane de lei au fost sponsorizările ”pentru alte acţiuni şi activităţi”.
Între beneficiari sunt: Clubul Sportiv Gaz Metan Mediaş, Club Sportiv Electromureş, Judeţ Mureş, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, Asociaţia “Handbal Club Dinamo” Bucureşti, Club Sportiv Municipal Mediaş, Club Sportiv Romgaz Mediaş Tenis de Masă, Asociaţia Club Sportiv “Elisabeta Polihroniade” Bucureşti, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, Spitalul Municipal Mediaş, Universitatea de Medicină şi Farmacie Grigore T. Popa din Iaşi, Spitalul Judeţean de Urgenta Vâlcea, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, Univesitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Şcoala Superioară Comercială Nicolae Kretzulescu, Bucureşti, Universitatea Petrol – Gaze Ploieşti.
Compania nu precizează în raport ce sumă a primit fiecare entitate.
Raportul analizează şi situaţia Centralei Termoelectrice Iernut (CTE Iernut). Centrala are o putere instalată de 600 MW, având în componenţă patru grupuri energetice: două grupuri de câte 100 MW de producţie cehoslovacă şi două grupuri de câte 200 MW de producţie sovietică. Grupurile au fost puse în funcţiune între anii 1963 şi 1967. Începând cu data de 20 ianuarie 2019, grupurile 2 şi 3, de câte 100 MW, au fost excluse din cadrul CTE Iernut.
”Un obiectiv deosebit de important în acest domeniu îl constituie 'Dezvoltarea CTE Iernut prin construcţia unei centrale termoelectrice noi, cu ciclu combinat cu turbine cu gaze', care are ca termen de finalizare Trimestrul I, 2020”, arată raportul.
Centrala are o cotă de piaţă în producţia de energie electrică la nivel naţional de 5%.
Compania are o capitalizare de 12,33 miliarde lei şi 6.200 de angajaţi.
În anul 2018, producţia de gaze naturale a fost mai mare decât în anul 2017 (5,333 miliarde mc faţă de 5,158 miliarde mc).
Romgaz a avut anul trecut o cifră de afaceri de 5 miliarde lei şi un profit net de 1,36 miliarde lei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.