Între 1 ianuarie 2024 şi 30 septembrie 2024 au fost formulate 123 de cereri de deschidere a procedurilor colective de insolvenţă împotriva companiilor din sectorul agricol, arată Infinexa, companie antreprenorială românească specializată în restructurarea şi finanţarea firmelor aflate în dificultate. 66 dintre aceste companii au fost deja admise de instanţă şi vizează societăţi care cumulează active de peste 300 de milioane euro.
”Conform statisticilor Infinexa, între 1 ianuarie 2024 şi 30 septembrie 2024 au fost formulate 123 de cereri de deschidere a procedurilor colective de insolvenţă împotriva companiilor din sectorul agricol. 66 dintre acestea au fost deja admise de instanţă şi vizează societăţi care cumulează active de peste 300 de milioane euro (193 milioane euro în active imobilizate şi 112 milioane în active circulante). Aproape jumătate dintre companiile ale căror cereri au fost admise au intrat direct în faliment, adică nu mai aveau nicio şansă să se redreseze, 38 în procedura generală a insolvenţei şi doar una în procedura concordatului preventive”, arată compania.
Infinexa, companie antreprenorială românească specializată în restructurarea şi finanţarea firmelor aflate în dificultate, cu active de peste 150 de milioane de euro în administrare, estimează că vom asista la dezechilibre majore în industria agricolă anul viitor, din cauza afluxului de companii care nu-şi vor mai putea plăti datoriile.
“Deşi sectorul agricol a fost grav afectat de secete, încă nu se văd consecinţele economice, ca urmare a moratoriilor guvernamentale şi a celor comerciale, care doar au suspendat datoriile companiilor, nu le-au anulat. În 1 august 2025 vor expira înşă ordonanţele şi toţi cei care au beneficiat de ajutor sunt în pericol de insolvabilitate. Prin urmare, vom asista la creşterea semnificativă a numărului insolvenţelor în agricultură. Anul acesta, jumătate dintre companiile cu probleme au intrat direct în faliment, a declarat Radu Tudor, senior partner Infinexa.
În 2024, Guvernul a instituit o serie de măsuri pentru protecţia companiilor din sectorul agricol, în contextul secetei care afectează culturile. Ordonanţa de urgenţă nr.4/2024 pentru stabilirea unor măsuri de sprijin cu caracter temporar, destinate producătorilor agricoli în scopul gestionării efectelor fenomenului de secetă pedologică din anul agricol octombrie 2023 – septembrie 2024 şi ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei îşi va înceta efectele în 31 decembrie 2024, motiv pentru care a fost a fost adoptat un nou act normativ în completarea acestuia, OUG 118/2024, care suspendă obligaţiile de plată a datoriilor restante datorate în anul 2024 către creditori, la cererea debitorului producător agricol, până la 1 august 2025. În paralel, prin cel mai recent act normativ în acest sens, OUG 120/2024, Guvernul României a instituit o schemă de ajutor de stat sub formă de grant în cuantum de 1.000 de lei/ha pentru producătorii agricoli care au înfiinţat culturi agricole în toamna anului 2023 şi/sau în primăvara anului 2024 şi care deţin procese-verbale de constatare şi evaluare a pagubelor la culturile agricole pentru suprafeţe mai mari de 30% şi până la 100%, cu termen de expirare neprecizat.
“Pentru a evita dezechilibre financiare majore, companiile care au beneficiat de moratoriile guvernamentale ar putea ca, până la expirarea acestora, să maximizeze eforturile pentru stabilizarea activităţii comerciale din prezent, adică să prioritizeze situaţia datoriilor curente; în ceea ce priveşte datoriile acumulate în 2023-2024, recomandarea este să înceapă încă de pe acum negocieri informale cu creditorii, pentru a încadra toate aceste sume într-o viitoare procedură colectivă de redresare, care, planificată corect, se va putea prevedea drept cost în bugetele anilor următori”, afirmă Radu Tudor.
Cel mai recent studiu al Observatorului European al Secetei, realizat în septembrie 2024, arată că Europa de Est este extrem de afectată de secetă, peste jumătate din suprafaţa României fiind catalogată drept critică. De altfel, puţin peste jumătate (56,63%) din suprafaţa ţării noastre reprezintă teren agricol (13,5M ha), din care 12,59% (1.7M ha) este afectat de secetă privind culturile de primăvară în 2024, conform studiilor naţionale care au stat la baza adoptării OUG 4/2024 şi OUG 118/2024.
Infinexa este o companie antreprenorială românească specializată în restructurarea şi finanţarea firmelor aflate în dificultate. Înfiinţaţă în 2022, gestionează active în valoare de peste 150 de milioane de euro, administrează judiciar societăţi precum Blue Air, Hidroconstrucţia, Angst, HP Tower (Infinexa Restructuring) şi oferă servicii privind finanţări personalizare companiilor în nevoie de capital (Infinexa Finance).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.