Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat a anunţat vineri, la o săptămână de la lansarea în consultare publică extinsă a proiectului Legii Prevenţiei, că a primit propuneri din partea mediului de afaceri, care solicită introducerea a peste 100 de noi contravenţii, dar şi de la societatea civilă, care cere eliminarea unora dintre contravenţiile prevăzute în proiectul de act normativ.
Legea reglementează 333 de contravenţii cuprinse în prezent în peste 140 acte normative elaborate încă din anul 1990.
”Pe adresa de e-mail (...) s-au primit din partea mediului de afaceri solicitări pentru introducerea a peste 100 de noi contravenţii pe zona concurenţei, reglementării în domeniul energiei, resurselor minerale şi protecţiei consumatorilor”, arată Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, într-un comunicat.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
De asemenea, în urma observaţiilor primite din partea societăţii civile, Ministerul pentru Mediul de Afaceri a transmis altor ministere propuneri de reanalizare a prezenţei unor contravenţii şi eventuala eliminare a acestora.
Până acum au fost propuse spre eliminare contravenţii precum cea privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, pentru iodarea universală a sării pentru cosum uman, a hranei pentru animale şi utilizării în industria alimentară.
Alte contravenţii propuse a fi eliminate sunt din domeniul silvic, unele contravenţii privind siguranţa digurilor, sau altele prevăzute în Legea apelor ori privind protejarea populaţiei împotriva activităţii ilicite.
”În cadrul Grupului de lucru continuă procesul de consultare permanentă, pentru a stabili, pe baza observaţiilor primite în timpul acestei dezbateri publice extinse, forma cea mai apropiată de nevoile de dezvoltare ale mediului de afaceri”, a precizat Ministerul pentru Mediul de Afaceri.
Legea prevenţiei prevede că firmele nu vor mai fi sancţionate imediat de către autorităţi, în cazul descoperirii unor nereguli, ci vor fi mai întâi consiliate de organele de control.
Proiectul prevede ca firmele să aibe la dispoziţie un termen de până la 90 de zile calendaristice, stabilit de comun acord de către inspector cu reprezentantul companiei, pentru remedierea unei probleme înainte de a fi sancţionate.
În cazul săvârşirii uneia dintre contravenţiile prevăzute în proiectul de act normativ, agentul constatator încheie un proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei prin care se aplică sancţiunea avertismentului şi la care anexează un plan de remediere. În această situaţie, nu se aplică sancţiuni complementare.
Proiectul prevede, totodată, că nu se dau însă avertismente pentru orice infracţiune aflată la prima abatere: pentru a beneficia de clemenţă contravenientul trebuie să-şi îndeplinească obligaţiile legale, iar contravenţia nu trebuie să fie continuă.
Controlul se reia după expirarea termenului de remediere acordat: dacă contravenientul nu a îndeplinit măsurile de remediere, se aplică sancţiunile legale (altele decât avertismentul).
Persoanele interesate pot trimite propuneri privind proiectul de act normativ până pe 1 mai, la ora 20:00.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...