Consiliul de administraţie al producătorului rus de automobile AvtoVAZ a aprobat pentru 2023 un program de investiţii în valoare de aproape 40 de miliarde de ruble (585 de milioane de dolari), potrivit agenţiei de presă RIA, citată de Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Da, a fost aprobat”, a declarat preşedintele AvtoVAZ, Maxim Sokolov.

Renault şi-a vândut pachetul majoritar de acţiuni deţinut la Avtovaz  statului rus, pentru doar o rublă (0,0165 USD), la începutul acestui an, dar cu o opţiune de a-l răscumpăra în şase ani.

Aceeaşi instituţie de stat a preluat luna aceasta activele Nissan, pentru un euro.

În lunile de după începerea invaziei ruse în Ucraina, în februarie, AvtoVAZ a redus producţia şi a oferit unor lucrători concedieri voluntare din cauza lipsei de componente.

La începutul lunii decembrie, Ministerul Industriei şi Comerţului al Federaţiei Ruse a raportat că consiliul de administraţie al AvtoVAZ a aprobat planul de producţie al companiei pentru 2023 la nivelul de 401.000 de vehicule, a relatat RIA.

Până pe 6 decembrie, producătorul auto a produs anul acesta 200.000 de vehicule, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul mărcii Lada al companiei.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.