Numărul de turişti în România a continuat să crească în august, iar ritmul a accelerat din nou peste 10% faţă de aceeaşi lună a anului trecut,în condiţile în care piaţa a fost susţinută de turiştii români, sosirile din străinătate avansând într-un ritm temperat faţă de prima parte a anului, arată datele publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În total, în august au fost înregistraţi 1,57 milioane de turişti în România, din care 1,28 milioane de români, cu o cotă de 81,3% din total, iar restul de 293.400 turişti străini.

Numărul de turişti români a avansat cu 11,5% faţă de august 2015, în timp ce numărul de turişti străni a crescut cu 6,9%. 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Din numărul total de sosiri, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat în luna august 2016  81,3%, în timp ce turiştii străini au reprezentat 18,7%, ponderi similare cu cele din  luna  august 2015”, precizează comunicatul INS.

În august, ritmul de creştere este uşor peste cel din luna iulie, când numărul de turişti din România a avansat cu 9,4% faţă de aceeaşi perioadă din 2015. Însă ritmul a scăzut faţă de primele patru luni din acest an, când s-a înregistrat o creştere cu 15% a numărului de turişti în România. 

Cumulat, în primele opt luni din acest an, numărul de turişti a crescut cu 11% faţă de aceeaşi perioadă din 2015, până la 7,47 milioane.

Numărul de turişti români a crescut în perioada ianuarie-august din acest an cu 11,3% faţă de acelaşi interval din 2015, până la 5,8 milioane, şi reprezintă 77,8% din numărul total de turişti, în timp ce numărul de turişti străini a avansat cu 9,9%, pânâ la 1,66 milioane.

Din străinătate, cei mai mulţi turişti străini – 220.600 - au venit în august din Europa, în principal din celelalte 27 de state ale Uniunii Europene (191.300).

Însă cele mai mari creşteri au fost înregistrate la numărul de turiştii din Africa, care a a avansat cu 14,3% faţă de august 2015, până la circa 1.600, şi la turiştii din America de Sud, cu un avans de 6,3%, până la 1.700.

Cei mai mulţi turişti au venit, în primele opt luni ale acestui an, din Germania (184.375), Israel (168.242), Italia (155.511) şi Ungaria (101.340).

Numărul de înnoptări, un indicator cheie în sectorul turistic, a crescut în august cu 9,7% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, până la 4,37 milioane. Cumulat pe primele opt luni, numărul de înnoptări a avansat cu 8,7%, la 17,67 milioane.

În privinţa traficului de la frontiere, numărul de intrări de vizitatori străini în România a crescut cu 10,1% în primele opt luni comparativ cu aceeaşi perioadă din 2015, până la 6,99 milioane, în timp ce numărul de ieşiri ale românilor din ţară s-a majorat cu 19,6%, la 10,96 milioane.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Citește și...