Consiliul de Administraţie al Electrica a aprobat în şedinţa de miercuri valoarea consolidata a Planului de Investitii (CAPEX) al grupului pentru anul 2020, în sumă totală de 678,2 milioane lei.
Din această valoare, 597 milioane lei reprezintă planul de investiţii (CAPEX) al filialelor de distribuţie.
”Menţionăm faptul că valoarea planificată a investiţiilor ce vor fi puse în funcţiune pe parcursul anului 2020 de către operatorii de distribuţie ai Grupului Electrica este de 606,2 milioane lei, din care 13 milioane lei reprezintă investiţii aferente anului 2019”, se arată în comunicat.
Grupul Electrica este un jucător-cheie pe piaţa de distribuţie şi furnizare a energiei electrice din România, precum şi unul dintre cei mai importanţi jucători din sectorul serviciilor energetice.
Grupul Electrica oferă servicii la circa 3,7 milioane de utilizatori şi are o arie de cuprindere naţională - cu organizare în trei zone pentru distribuţia energiei electrice: Transilvania Nord, Transilvania Sud, Muntenia Nord, şi pe cuprinsul întregii ţări pentru funizarea energiei electrice şi pentru întreţinere şi servicii energetice.
Din iulie 2014, Electrica este o companie cu capital majoritar privat, listată pe bursele de valori din Bucureşti şi Londra. Electrica este singura companie românească listată din domeniul distribuţiei şi furnizării energiei electrice din România.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.