Fondul de pensii guvernamental al Japoniei a anunţat marţi că solicită informaţii despre ”active de nelichide” precum bitcoin, ca parte a cercetării asupra potenţialelor noi investiţii, transmite CNBC.
Fondul guvernamental de investiţii pentru pensii (GPIF) al Japoniei, cel mai mare fond de pensii din lume în funcţie de activele gestionate în mai multe clasamente diferite, a declarat că analizează ”informaţii de bază” despre alte active nelichide decât cele în care investeşte deja.
GPIF a spus că în prezent plasează fonduri în obligaţiuni şi acţiuni interne şi străine, imobiliare, infrastructură şi capital privat. Acum caută informaţii despre alte active, cum ar fi pădurile, terenurile agricole, aurul şi bitcoin şi despre cum acestea ar putea fi încorporate în portofoliul fondurilor de pensii.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Nu există niciun indiciu că GPIF va investi în bitcoin sau alte criptomonede.
Declaraţia GPIF vine la câteva zile după ce bitcoin a atins un maxim istoric şi după ce cea mai mare criptomonedă din lume a crescut cu peste 130% în ultimul an.
Această creştere se datorează parţial lansării fondurilor tranzacţionate la bursă pentru bitcoin în SUA, în acest an, care au atras intrări de miliarde de dolari.
Fondurile de pensii au fost foarte precaute în privinţa investiţiilor în criptomonede din cauza naturii volatile a acestora din urmă. Unele au făcut nişte incursiuni, fondul de pensii din Coreea de Sud - Serviciul Naţional de Pensii - cumpărând acţiuni Coinbase anul trecut.
În Japonia, guvernul a propus în februarie o lege care, dacă ar fi adoptată, ar permite fondurilor de investiţii să deţină active digitale precum criptomonede.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.