Preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Florin Jianu, anunţă că se retrage din funcţie şi se alătură echipei Partidului Social Democrat si este ”onorat de propunerea Organizatiei PSD Sector 1 Bucureşti de a candida pentru un post de vicepreşedinte al acestui partid la Congresul din 24 august.”

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Multumesc CNIPMMR pentru 18 ani speciali, a fost o onoare să fiu parte din familia IMMurilor din Romania şi de colegii din conducerea CNIPMMR, alături de care am muncit atâţia ani. Îi asigur pe toţi antreprenorii că rămân fidel principiilor care ne-au unit în tot acest timp: principiul moralei şi dialogului, cel al integrităţi şi cel al respectului. IÎncep un nou capitol în carieră: mă alătur echipei Partidului Social Democrat şi sunt onorat de propunerea Organizatiei PSD Sector 1 Bucureşti de a candida pentru un post de vicepreşedinte al acestui partid la Congresul din 24 august. Nu văd acest pas ca pe o schimbare de tabăară, ci ca pe o continuare firească a unei cariere de 20 de ani în slujba economiei româneşti, a antreprenoriatului local şi a sectorului Intreprinderilor Mici si Mijloci. Le voi rămâne mereu alături, ei m-au învăţat ce înseamnăa economia reală şi ambiţia de a duce lucrurile la bun sfârsit în ciuda tuturor piedicilor”, scrie Flrin Jianu, pe Facebook.

Florin Jianu este fost ministru pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat şi singurul ministru din cabinetul Sorin Grindeanu care şi-a depus demisia de onoare din cauza aprobării OUG 13 de modificare a codurilor penale.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Din ianuarie 2008 până în martie 2014, Florin Jianu a fost preşedinte al Patronatului Tinerilor Întreprinzători din România. În luna ianuarie 2017, a fost ministru pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat, demisionând la 2 februarie 2017.

Florin Jianu este din iunie 2017 preşedinte al Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).

”Antreprenoriatul romanesc are nevoie de o voce din ce in ce mai puternica in interiorul administratiei pentru a face fata provocarilor viitoare. Economia Romaniei nu mai este una de tranzitie, a trecut deja testul rezilientei si incepe incet, incet sa se maturizeze. Este momentul sa luam si deciziile politice potrivite pentru reducerea poverii birocratice si pentru a sprijini expansiunea antreprenoriatului local, la toate nivelurile”, adaugă el.

Florin Jianu anunţă şi care sunt principalele sale obiective.

”Obiectivele mele principale sunt legate de:

- masuri de incurajare a tinerilor antreprenori care sunt cheia unui viitor prosper al economiei romanesti; - reducerea poverii administrative prin simplificare legislative, precum si

- asigurarea unui dialog consistent si continuu cu mediul de afaceri: nicio initiativa legislativa majora sa nu mai poate fi adoptata fara consultari prealabile si studii de impact.

Am informat Consiliul National al CNIPMMR de retragerea mea din functia de presedinte CNIPMMR, dar rămân cu sufletul si spiritul alaturi de acesti oameni, impartasind aceleasi idealuri si valori legate de viitorul economiei romanesti”, mai spune Florin Jianu.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.