Guvernul a adoptat, joi, o hotărâre care modifică unele prevederi referitoare la implementarea Programului Naţional de Dezvoltare Rurală cofinanţat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală. Mai precis, este eliminată condiţia de încasare a plăţii de minimum 45%, fără luarea în considerare a avansului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Astfel, Executivul a adoptat hotărârea de Guvern pentru modificarea art. 12 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr.226/2015 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor programului naţional de dezvoltare rurală cofinanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală şi de la bugetul de stat, arată comunicatul de presă al instituţiei.

Prin acest act normativ sunt modificate unele prevederi referitoare la implementarea Programului Naţional de Dezvoltare Rurală cofinanţat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală. Astfel, pentru finalizarea investiţiei, beneficiarii vor putea solicita prelungirea duratei de execuţie a contractului, în condiţiile dovedirii cofinanţării private şi aplicării penalităţilor prevăzute în contractul de finanţare, cu excepţia investiţiilor care prevăd adaptarea la standardele europene prevăzute în legislaţia europeană specifică, pentru care prelungirea nu poate depăşi termenul de graţie legal impus pentru adaptarea la standarde.

Mai precis, este eliminată condiţia de încasare a plăţii de minimum 45%, fără luarea în considerare a avansului.

Prin această modificare sunt asigurate premisele continuării implementării proiectelor până la finalizarea investiţiei şi efectuarea plăţilor în termenul limită de 31 decembrie 2025.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.