Vacanţele de tip croazieră şi Adventure prind teren în rândul turiştilor din ţara noastră, arată agenţia de turism Eturia. În plin sezon estival, românii sunt în efervescenţa căutărilor de vacanţe astfel încât compania previzionează o creştere a vânzărilor cu 40% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

“Luna iunie a anului 2023 a fost una dintre cele mai bune luni în materie de vânzări de vacanţe exotice, dar şi europene. Interesul crescut arătat de turiştii români, pe tot parcursul acestui an, dar cu precădere de la debutul sezonului estival, ne determină să previzionăm o creştere, pentru urmatoarele luni, de 40% comparativ cu anul 2022. În materie de costuri, un pachet mediu, într-o destinatie exotică, începe de la 1.500 euro/persoană şi include avion, cazare minim 7 nopţi cu regim de mese în funcţie de hotel şi destinaţie, transferuri locale, asigurare medicală, consultanţă şi linie de urgenţă 24/7”, declară Ana Maria Gherasim, sales manager Eturia.

Sejururile exotice rămân în continuare în top, iar printre destinaţiile vedetă s-au remarcat: SUA, Indonezia, Cuba, Kenya, Tanzania şi Seychelles.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Promoţia aniversară Eturia #Sweet16 a determinat un interes crescut pentru vacanţe în Italia- Sicilia, Sardinia, Toscana, Spania- continentală şi insulele Tenerife, Palma de Mallorca, Portugalia continentală, dar şi în insula Madeira, cât şi în superbele insule greceşti Creta, Santorini, Mykonos”, arată agenţia de turism.

 Alte destinaţii unde românii au ales să îşi petreacă vacanţele în această perioadă a anului, au fost  Franţa, Scoţia, Germania sau Cehia.

“În această vară, observăm o creştere a interesului pentru circuite de tip self drive, potrivite pentru destinaţii precum: Portugalia, Spania sau Scoţia. Clienţii noştri devin tot mai ataşaţi de produsele de tip circuit cu însoţitor de grup ce reprezintă, conform spuselor acestora, cel mai relaxant şi cuprinzator mod de a cunoaşte o destinaţie. De asemenea, noutatea anului 2023 vine din faptul că vacanţele tip croazieră sunt tot mai solicitate, la fel şi cele de tip Share a trip, un produs marca Eturia, care vin cu un buget mai mic prin împărţirea costurilor comune într-un grup de clienţi format pentru o plecare. Vacanţele de tip Adventure ne-au surprins prin modul în care au fost adoptate de clienţii noştri, dovadă că turistul roman începe să îşi dorească  să experimenteze senzaţii noi. Pentru acest tip de vacanţă, Namibia şi Peru sunt printre cele mai căutate destinaţii”, declară Ana Maria Gherasim.

Plaja rămâne în topul achiziţiilor, mai ales că multe dintre destinaţiile de acest tip sunt acum disponibile şi pe platformele de rezervare 100% online, sejurexotic.ro si sejureuropa.ro.

“Analizând dinamica solicitărilor de vacanţe observăm un fenomen şi anume acela că românii au reînceput să îşi achiziţioneze vacanţele aşa cum procedau înainte de pandemie, au revenit la un comportament de achiziţie cu rezervari de peste 6 luni în avans. Astfel, multe vacanţe din iarna şi primavara lui 2024 sunt deja sold out. Înregistrăm tot mai multe rezervari pentru vacanţele din toamnă, luna noiembrie, Craciunul şi Revelionul acestui an”, mai spune reprezentantul companiei.

Într-un top al căutărilor pentru această toamnă se remarcă: SUA, Mexic, Panama, Jamaica, Filipine, Thailanda, Kenya, Mauritius, Seychelles, Australia sau destinatii europene ca Madeira, Santorini sau Toscana.  

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.