X va taxa fiecare utilizator cu „o mică sumă lunară” pentru a combate „armatele de boţi”, anunţă Elon Musk.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

X, fostă Twitter, este pe cale să se transforme într-o platformă în care accesul va fi posibil doar în urma achitării unui abonament lunar.

Informaţia a fost făcută publică de proprietarul Elon Musk, într-o discuţie avută cu Prim Ministrul Israelului Benjamin Netanyahu, în care cei doi au abordat mai multe subiecte.

Musk nu a spus cât are de gând să ceară pentru viitorul abonament lunar de acces la X, însă justifică decizia spunând că trebuie să lupte cu armate vaste de boţi.

Cu aceeaşi ocazie, controversatul antreprenor a mai spus că Twitter are 550 de milioane de utilizatori lunari, care generează între 100 de milioane şi 200 de milioane de postări pe zi.

Acesta nu a spus, însă, câţi dintre aceştia sunt utilizatori reali şi câţi sunt boţi, după ce s-a plâns de numărul mare de boţi.

Discuţia cu Netanyahu trebuia să se concentreze pe inteligenţa artificială şi riscurile pe care le presupune aceasta, însă, Musk a profitat pentru a face şi alte referiri.

Acesta a ţinut să respingă acuzaţiile conform cărora X tolerează mesajele de ură şi antisemitism de când se află el la conducerea platformei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.