Directorul general al OpenAI, Sam Altman, va reveni în consiliul de administraţie al producătorului ChatGPT împreună cu trei noi directori, a anunţat vineri cea mai importantă companie de inteligenţă artificială din lume, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

O investigaţie a firmei de avocatură WilmerHale asupra evenimentelor din jurul concedierii lui Altman din noiembrie s-a încheiat, iar compania a creat noi reguli de guvernanţă şi şi-a consolidat politica privind conflictele de interese.

Consiliul a spus că a susţinut în unanimitate conducerea lui Altman.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Angajaţii, investitorii şi cel mai mare susţinător financiar al OpenAI, Microsoft, şi-au exprimat şocul faţă de înlăturarea lui Altman, care a fost inversată în câteva zile.

OpenAI a anunţat vineri că numeşte noi directori, inclusiv Altman, Sue Desmond-Hellmann, fost CEO al Fundaţiei Bill şi Melinda Gates, Nicole Seligman, fost preşedinte al Sony Entertainment, şi Fidji Simo, CEO al Instacart.

Altman a salutat numirea noilor membri ai consiliului, într-o postare pe X, adăugând: ~Avem o muncă importantă în faţa noastră”.

Ei se vor alătura actualilor membri ai consiliului de administraţie, respectiv Adam D'Angelo, CEO-ul Quora, fostul secretar al Trezoreriei SUA Larry Summers şi preşedintele Bret Taylor, fost co-CEO al Salesforce.

Ancheta realizată de WilmerHale a constatat că demiterea lui Altman nu a fost rezultatul preocupărilor legate de finanţele OpenAI, siguranţa produselor sau alte probleme.

În schimb, a fost o consecinţă a unei rupturi în relaţii şi a pierderii încrederii dintre Consiliul anterior şi domnul Altman”, a spus OpenAI, descriind constatările firmei de avocatură.

WilmerHale a constatat că Consiliul anterior credea la acea vreme că acţiunile sale vor atenua provocările interne de management şi nu a anticipat că acţiunile sale vor destabiliza compania”, a spus OpenAI într-o postare pe blog.

”WilmerHale a constatat că Consiliul anterior a acţionat în limitele sale largi de discreţie pentru a-l demite pe domnul Altman, dar a constatat, de asemenea, că comportamentul său nu impunea înlăturarea”, a adăugat acesta.

CONFLICT DE INTERESE

OpenAI a declarat că adoptă noi linii directoare de guvernanţă corporativă şi creează o linie telefonică pentru avertizori.

Startup-ul, al cărui CEO a fost un investitor prolific în alte companii, a mai spus că îşi consolidează politica de conflict de interese.

Consiliul a oferit câteva detalii despre acele îmbunătăţiri.

Lipsa de detalii a consiliului de administraţie pentru decizia sa surprinzătoare din noiembrie a alimentat speculaţii cu privire la potenţiala conduită greşită a lui Altman, pe care el şi compania au negat-o, şi despre presupusele riscuri existenţiale provocate de tehnologia pe care OpenAI o construieşte.

Revenirea lui Altman în funcţia de CEO la aproximativ patru zile după concedierea sa a avut loc după ce aproape toţi angajaţii OpenAI au ameninţat că vor pleca dacă consiliul de administraţie nu îl repune în funcţie pe Altman şi şi-au dat demisia.

Întoarcerea sa a dus la discuţii despre modul în care OpenAI va fi guvernată, iar compania a anunţat un consiliu reconstituit care nu l-a inclus Altman şi a fost condus de Taylor.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.