Camera Deputaţilor a aprobat, marţi, un proiect privind trecerea falezei şi Portului Tulcea din administrarea Ministerului Transporturilor în administrarea Consiliului Judeţean Tulcea, autorităţile urmând să le modernizeze cu fonduri europene.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat al Consiliului Judeţean, deputaţii au votat trecerea falezei şi Portului Tulcea în administrarea Consiliului Judeţean Tulcea, urmând ca cele două să intre într-un proces de modernizare cu fonduri europene.

“Astăzi după-amiază, deputaţii au votat <transmiterea unor imobile aflate în administrarea Ministerului Transporturilor şi în concesiunea Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Dunării Maritime - S.A. Galaţi, din domeniul public al statului în domeniul public al judeţului Tulcea>.  În plen, deputaţii tulceni Lucian Simion (PSD) şi George Şişcu (PNL) au avut intervenţii pertinente, care au susţinut importanţa transmiterii administrării falezei către autorităţile administraţiei publice locale din judeţul Tulcea”, se arată în comunicat.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou

Preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu, spune că doreşte ca faleza să fie modernizată şi reabilitată.

“După mulţi ani, faleza tulceană revine, aşa cum este normal, tulcenilor. Am reuşit să facem un prim pas, unul extrem de important, în direcţia modernizării acestei zone esenţială pentru turismul din judeţul nostru. De acum urmează noi provocări: trebuie să reuşim să investim sumele ce ne sunt puse la dispoziţie şi să finanţăm un proiect pentru modernizarea şi reabilitarea falezei municipiului Tulcea. Intrăm într-o cursă contra cronometru şi suntem siguri că, dacă am reuşit să depăşim acest impas, vom duce la bun sfârşit proiectele pe care ni le-am propus“, a transmis preşedintele CJ Tulcea, Horia Teodorescu.

Proiectul a trecut de Camera Deputaţilor (cameră decizională) cu 263 de voturi pentru, un vot împotrivă şi trei abţineri. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.