Departamentul de Justiţie al SUA solicită peste 4 miliarde de dolari de la Binance Holdings, ca parte a unei propuneri de finalizare a unei investigaţii care durează de ani de zile, a informat luni Bloomberg News, citând persoane familiare cu discuţiile, transmite Reuters.
Negocierile dintre Departamentul de Justiţie şi Binance includ posibilitatea ca fondatorul platformei de criptomonede, Changpeng Zhao, să se confrunte cu acuzaţii penale în Statele Unite, se arată în articol.
Pedeapsa potenţial uriaşă ar putea pune capăt unei investigaţii de lungă durată asupra companiei.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Binance se află în atenţia Departamentului de Justiţie (DoJ) cel puţin din 2018, a scris Reuters anul trecut.
Procurorii federali americani au cerut Binance, în decembrie 2020, să furnizeze înregistrări interne despre controalele sale împotriva spălării banilor, împreună cu comunicările care îl implică pe Zhao.
Ancheta DoJ este una dintr-un şir de probleme legale şi de reglementare cu care se confruntă în Statele Unite cea mai mare platformă de criptomonede din lume.
În iunie, Comisia pentru bursă şi valori Mobiliare (SEC) a dat în judecată pe Binance şi pe Zhao, acuzându-i că operează ”o schemă elaborată de sustragere de la respectarea legilor federale privind valorile mobiliare din SUA”.
Binance a negat acuzaţiile SEC şi a spus că ”îşi va apăra cu putere” platforma.
Compania a fost, de asemenea, martoră la un exod al directorilor şi o scădere a cotei de piaţă în acest an. Cel puţin o duzină de directori au părăsit platforma în ultimele luni, inclusiv directorul de strategie al Binance, consilierul general şi directorul de produs.
Binance nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii a Reuters. Departamentul de Justiţie a refuzat să comenteze.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.