Companiile din sectorul industriei de prelucrare au primit, în luna iulie, comenzi noi mai mari cu 29,3% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, în principal ca urmare a cererii mai mari înregistrate de firmele din industria bunurilor de capital, arată datele publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În iunie, companiile din sectorul industriei de prelucrare au primit comenzi noi mai mari cu 17,9% faţă de aceeaşi lună a anului trecut.

În iulie, comenzile noi din industria prelucrătoare, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, au crescut cu 29,3% datorită creşterilor înregistrate în industria bunurilor de capital (+39,4%), industria bunurilor intermediare (+18,1%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+11,9%) şi industria bunurilor de uz curent (+11,4 %).

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

În primele şapte luni, comenzile noi din industria prelucrătoare au crescut pe ansamblu, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, cu 19,8%, datorită creşterilor înregistrate în industria bunurilor de capital (+24%), industria bunurilor intermediare (+16,7%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+12,1%) şi industria bunurilor de uz curent (+5,4%).

În anul 2017, comparativ cu anul 2016, comenzile noi din industria prelucrătoare, în termeni nominali, au crescut cu 12,9%.

Comenzile noi din industria de prelucrare reprezintă un indicator al tendinţei în activitatea industrială, indicând industriaşilor, dar şi analiştilor în ce măsură activitatea are şanse să crească sau să scadă în perioada următoare. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.