Carl Pei, co-fondatorul producătorului chinez OnePlus, a dispărut “peste noapte” din structura organizatorică postată pe site-ul companiei, iar surse interne confirmă plecarea acestuia.
OnePlus, unul dintre primele branduri de smartphone-uri care s-a diferenţiat prin vânzarea unor “aproape flagship-uri” la preţuri mult mai mici decât concurenţa, a rămas fără unul din membrii fondatori.
Compania chineză a fost înfiinţată în decembrie 2013 de către Carl Pei şi Pete Lau, doi foşti angajaţi ai Oppo. Acum, Carl Pei părăseşte corabia, lăsând-o pe mâna lui Pete Lau.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Imediat după ce informaţia a devenit publică, Carl Pei a anunţat că a plecat pentru a-şi înfiinţa propria companie, fără să specifice ce va face şi ce va vinde viitoare companiei. Este foarte posibil să fie vorba aceeaşi gamă de activitate ca OnePlus.
În locul lui Pei va fi promovată Emily Dai, cea care se ocupa până acum de operaţiunile din India ale companiei.
Surse anonime vorbesc despre o luptă pentru putere între cei doi co-fondatori, în ultima vreme, luptă câştigată, din câte se pare, de Pete Lau.
Carl Pei a fost figura publică a companiei în ultimii ani, el prezentând evenimentele de lansare ale produselor noi şi având mult mai multă influenţă decât Lau în regiunile în care se vorbeşte limba engleză.
Plecarea lui Pei vine la puţin timp după ce OnePlus a lansat o nouă serie de smartphone-uri de clasă mijlocie, sub brandul Nord.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.