Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţ, joi seară, vă va organiza o licitaţie pentru achiziţia a 32 de camioane, fiecare dotat cu dispozitiv pentru atenuare şoc la impact, panou mesaje variabile, macara şi perie rotativă, folosite în zonele unde salariaţii companiei fac intervenţii de urgenţă pe reţeaua de drumuri aflate în administrarea companiei. Fondurile pentru aceste achiziţii sunt asigurate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Anunţul are loc la aproape o lună după ce doi angajaţi ai CNAIR, care interveneau pe DN 6, în judeţul Dolj, au murit loviţi de un TIR.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Joi, 16.05.2024, CNAIR a transmis la ANAP documentaţia de atribuire pentru lansarea procedurii de achiziţie publică a contractului având ca obiect: Achiziţia de camioane echipate cu braţ macara pentru ridicare/tractare, atenuator de impact, sistem cu perie rotativă pentru curăţare drumuri, adecvate pentru protejarea lucrătorilor care efectuează intervenţii de urgenţă pe autostrăzi şi drumuri naţionale. CNAIR doreşte achiziţionarea a 32 de camioane, fiecare camion fiind dotat cu  dispozitiv pentru atenuare şoc la impact, panou mesaje variabile, macara şi perie rotativă. Aceste ansambluri vor fi certificate pentru conformitate CE şi vor respecta toate cerinţele impuse de legislaţia, standardele şi reglementările aplicabile în România, inclusiv cele cu privire la Protecţia Mediului, Asigurarea Calităţii, PSI, Securitate şi Sănătate în Muncă, etc.”, anunţă, joi, CNAIR.

Într-un mesaj pe Facebook, oficialii companiei precizează că prin cumpărarea acestor echipamente se doreşte eliminarea ”pe cât posibil a situaţiilor prin care drumarii din echipele de intervenţii devin victimele unor accidente rutiere”, achiziţiile având de asemenea ca scop eficientizarea activităţii de intervenţie de urgenţă pe sectoare de autostrăzi sau drumuri naţionale.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Durata contractului este de 24 de luni, iar fondurile sunt asigurate prin PNRR.

Anunţul privind licitaţia pentru aceste camioane cu rol de protecţie are loc la aproape o lună după ce e DN 6, în judeţul Dolj,  un TIR la volanul căruia se afla un şofer bulgar, a intrat pe banda 1 a drumului, lovind doi angajaţi ai CNAIR făceau lucrări de decolmatare.

Autotrenul a lovit remorca de semnalizare luminoasă care atenţiona participanţii la trafic că se fac lucrări în zona drumul public de către angajaţii de la Drumurile Naţionale, a împins remorca cu tot cu maşina de regie, a împins-o la 30 de metri, a lovit utilajul cu care se lucra pentru colmatări şi pe cei doi angajaţi. O femeie a murit pe loc, colegul ei, rănit grav, a decedat la spital, câteva zile mai târziu.

După eveniment, sindicatul din CNAIR a criticat baza materială slabă de care dispun salariaţii de la intervenţii.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.