Premierul Nicolae Ciucă a declarat că referitor la faptul că reprezentanţii Comisiei Europene au precizat că pensiile militare trebuie incluse în reforma pensiilor speciale, inclusă în PNRR, că „n raportul Băncii Mondiale scrie clar că pensiile militare nu intră la capitolul pensii speciale, ci pensii de serviciu”. „Pensiile militare au fost modificate prin lege şi sunt pe bază de contributivitate”, a adăugat prim-ministrul. Şeful Executivului a mai spus că legat de faptul că România trebuie să se încadreze în procentul de 9,4% din PIB, la capitolul pensii, că în discuţiile pe care le-a avut la Bruxelles cu oficialii europeni, inclusiv cu preşedinta CE Ursula von der Leyen a fost menţionat ca „acel procent de 9,4% din PIB să poată fi înlocuit cu un indicator de disciplină financiară prevăzut în PNRR”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Pensiile militare, CE susţine că ele trebuie incluse în reforma pensiilor speciale. Procentul de 9,4% înlocuit, Guv nu a transmis nimic?

„Atunci când am realizat conferinţa de presă în timpul vizitei efectuate la Bruxelles şi în urma întâlnirilor cu oficialii europeni, inclusiv cu preşedinta Comisia Europeană, am prezentat că unul dintre subiectele discutate a fost acela ca acest plafon  de 9,4% din PIB pentru pensii să poată să fie înlocuit cu un alt indicator, un indicator de disciplină financiară care practic este prevăzut în PNRR, fiind vorba despre jalonul care ne obligă să realizăm reforma pensiilor şi, totodată, discutăm şi de alt jalon care ne obligă să realizăm şi reforma salarizării. Ca atare, despre asta este vorba legat de acel procent de 9,4%”, a declarat Nicolae Ciucă, întrebat, vineri la vizitarea Punctului de trecere a frontierei cu Ucraina – Pod peste Tisa, despre faptul că cei de la Comisia Europeană susţin că trebuie incluse pensiile militare în reforma pensiilor speciale şi faptul că Guvernul nu a cerut oficial înlocuirea plafonului de pensii de 9,4% din PIB.

Premierul a adăugat că „în ceea ce priveşte pensiile militare, am discutat şi acest subiect inclusiv cu reprezentanţii Comisiei care au fost într-o vizită tehnică la Bucureşti, săptămâna trecută sau în urmă cu două săptămâni şi am discutat pe marginea raportului pe care l-a prezentat Banca Mondială, raport în cuprinsul căruia este scris foarte clar că pensiile militare nu intră la capitolul pensii speciale, ci intră la capitolul pensii de serviciu. Pensiile militare au fost modificate prin lege şi sunt pe bază de contributivitate”.

„La nivelul nostru continuăm să susţinem reforma sistemului de pensii pe bază de contributivitate şi continuăm ca în demersurile pe care le vom face în continuare cu Comisia Europeană să ajungem foarte clar la înţelegere, în conformitate cu principiile pe care le respectă şi celelalte state din UE vis-a-vis de pensiile militare conform cărora nu sunt pensii speciale, ci sunt pensii de serviciu”, a mai spus prim-ministrul.

Revizuirea pensiilor speciale - „care includ pensiile militare” - este o etapă pe care România trebuie să o parcurgă la sfârşitul acestui an, de îndeplinirea ei depinzând delocarea celei de-a treia cereri de plată din cadrul PNRR, afirmă surse din Comisia Europeană. Plafonul de 9,4% din PIB pentru pensii implică adoptarea unei noi legi privind sistemul public de pensii care să înlocuiască actuala lege a pensiilor. Conform surselor citate, în anexa la Decizia Consiliului de punere în aplicare a PNRR al României se precizează că „un obiectiv al noii legislaţii” este menţinerea stabilă pe termen lung (2022-2070) a cheltuielilor publice brute totale cu pensiile (toate sistemele publice de pensii existente) la 9,4% din PIB.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.