Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a anunţat, miercuri, că ţinta de deficit bugetar de 3,6%, stabilită pentru anul viitor, nu va fi depăşită, în ciuda dublării alocaţiilor pentru copii, iar soluţiile vor fi reprezentate ori de reducerea cheltuielilor, ori de creşterea veniturilor, fără a fi introduse noi taxe. În plus, el a dat asigurări că avansul salariilor profesorilor de anul viitor este inclus în buget.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Majoritatea PSD din Camera Deputaţilor a impus, miercuri, adoptarea unui proiect de lege care prevede dublarea alocaţiei de stat pentru copil.

Cîţu a atras atenţia că impactul acestei măsuri ar fi de circa 6 miliarde lei, iar deficitul ar putea ajunge, în lipsa unor măsuri, la peste 4% din PIB: "Dublarea alocaţiilor pentru copii înseamnă un impact bugetar de 6 miliarde de lei, ceea ce ar însemna că deficitul bugetar ar creşte la 4,1 la sută din PIB. În acest buget, nu puteam să includem ceva ce nu este în vigoare (...) după ce sunt promulgate aceste legi, bineînţeles că ele devin lege şi trebuie luate în considerare".

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Deficitul nu va fi depăşit anul viitor, vom găsi soluţii să rămână în 3,6% din PIB. Nu sunt un ministru iresponsabil, nu voi arunca costul deciziilor din Parlament asupra românilor. Soluţiile sunt ori reduceri de cheltuieli, ori venituri mai mari. Nu vom introduce taxe noi", a spus ministrul.

Totodată, Cîţu a dat asigurări că, în bugetul de anul viitor este inclusă şi creşterea salariilor profesorilor.

Legat de creşterea bugetelor STS şi SIE de anul viitor, el a subliniat că ambele instituţii au proiecte de investiţii în derulare.

”Este minimul din ce putem oferi, ei au cerut mult mai mult. Nu am putut da mai mult. Suntem în parteneriat cu NATO, suntem lângă Rusia. Mi s-a explicat că este nevoie de aceşti bani”, a spus Cîţu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.