Circa 85% dintre românii care au cumpărat vacanţe de la Târgul de Turism desfăşurat zilele trecute în Bucureşti au preferat sejururi pentru la vară în străinătate şi doar 15% au ales pachete de tip city-break sau alte tipuri de vacanţe, arată datele Christian Tour, cea mai mare agenţie de turism din România. Cele mai căutate au fost sejururile early booking pentru destinaţii din Grecia, Turcia sau Spania, astfel compania a vândut în total vacanţe pentru circa 8.000 de turişti la Târgul de Turism al României.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Majoritatea celor care au cumpărat un pachet turistic de la agenţie la acest târg au ales vacanţele de vară - sejururi la mare sau circuite -, fiind stimulaţi de reducerile de până la 50% disponibile prin programele de early booking, la care s-au adăugat şi ofertele speciale, arată un comunicat al companiei.

"Majoritatea românilor alocă cea mai mare parte a bugetului anual de vacanţă, pentru un singur sejur pe an, vara, în vacanţa copiilor, orientându-se de cele mai multe ori către destinaţii uşor accesibile sau conectate prin curse charter", a declarat directorul general al Christian Tour, Marius Pandel.

În topul celor mai solicitate destinaţii se află insulele Creta, Corfu sau Thassos, Antalya, dar şi destinaţii din Spania precum Mallorca, Tenerife şi Gran Canaria.

Acestea au fost destinaţiile căutate şi rezervate mai cu seamă de către familiile cu copii, generând o cheltuială medie de circa 400 euro/persoană.

Cea mai căutată destinaţie a acestui târg de turism a fost insula Mallorca, pentru care reducerile au ajuns la 250 euro/cameră/sejur, potrivit turoperatorului. 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.