Câştigul salarial mediu net a crescut în martie, nominal, cu 13,7% faţă de aceeaşi lună a anului anterior, la 3.075 lei, iar creşterea reală, în raport cu evoluţia preţurilor de consum, a fost de 9,3%, ritm scăzut faţă de cel înregistrat în februarie, potrivit datelor transmise luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În februarie, câştigul salarial mediu net a crescut, nominal, cu 17,9% faţă de aceeaşi lună a anului anterior, la 2.933 lei, iar creşterea reală, în raport cu evoluţia preţurilor de consum, a fost de 13,6%, ritm scăzut faţă de cel înregistrat în ianuarie.

În martie, câştigul salarial mediu nominal net a fost de 3.075 lei, în creştere faţă de aceeaşi lună a anului trecut (+13,7%), dar şi faţă de luna precedentă cu 142 lei (+4,8%).

Totodată, indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 109,3%. Indicele câştigului salarial real a fost de 104,3% pentru luna martie faţă de luna precedentă.

Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 214%, cu 8,9 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna precedentă.

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (7491 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1752 lei).

În martie, faţă de februarie, în majoritatea activităţilor, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare decât în luna precedentă ca urmare a acordării de prime ocazionale (inclusiv prime trimestriale, anuale, al 13-lea salariu, pentru performanţe deosebite ori pentru sărbătorile de Paşte), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).

Cele mai mari avansuri au fost de 67,8% în fabricarea produselor din tutun şi de 12% - 24% în fabricarea băuturilor, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice).

Singura scădere a câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă s-a înregistrat în extracţia minereurilor metalifere (-0.9%).

În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în învăţământ (+3% ca urmare a acordării sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice), în sănătate şi asistenţă socială (+1,4%), respectiv în administraţie publică (+0,5%).

 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.