Câştigul salarial mediu net a crescut în februarie, nominal, cu 17,9% faţă de aceeaşi lună a anului anterior, la 2.933 lei, iar creşterea reală, în raport cu evoluţia preţurilor de consum, a fost de 13,6%, ritm scăzut faţă de cel înregistrat în ianuarie, potrivit datelor transmise luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În ianuarie, câştigul salarial mediu net a crescut, nominal, cu 18,2% faţă de aceeaşi lună a anului anterior, la 2.936 lei, iar creşterea reală, în raport cu evoluţia preţurilor de consum, a fost de 14,4%.

În februarie, câştigul salarial mediu nominal net a fost de 2.933 lei, în creştere faţă de aceeaşi lună a anului trecut (+17,9%), dar în scădere faţă de luna precedentă cu 3 lei (-0,1%).

Totodată, indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 113,6%. Indicele câştigului salarial real a fost de 99,1% pentru luna februarie faţă de luna precedentă.

Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 205,1%, cu 1,8 puncte procentuale mai mic faţă de cel înregistrat în luna ianuarie 2019.

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (6683 lei), iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (1728 lei).

În februarie, comparativ cu ianuarie, cele mai mari scăderi ale câştigului salarial mediu net au fost de 20,6% în extracţia minereurilor metalifere, respectiv de 14,9% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale.

În schimb, cele mai mari creşteri au fost de 8,6% în fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, de 8,1% în activităţi auxiliare intermedierilor financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii şi de 7,7% în activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrǎri audio şi activităţi de editare muzicalǎ (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe).

În sectorul bugetar, s-au înregistrat uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în administraţie publică (+1,6%), respectiv în învăţământ (+1,3%). În sănătate şi asistenţă social, câştigul salarial mediu net a fost în uşoară scădere (-1,3%) comparativ cu luna precedentă.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.