Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa Sud au reţinut aproximativ 77 de tone de detergent pudră pentru rufe susceptibil de a fi contrafăcut, informează Autoritatea Vamală Română (AVR). Detergentul are o valoare totală de aproximativ 1,2 milioane de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa Sud au reţinut aproximativ 77 tone detergent pudră pentru rufe susceptibil de a fi contrafăcut. Detergentul are o valoare totală de aproximativ 1.200.000 lei şi a fost descoperit ca urmare a controlului fizic efectuat asupra mărfurilor aflate în trei containere sosite din Turcia, aparţinând unei societăţi comerciale din Galaţi”, anunţă AVR.

Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa Sud-Direcţia Regională Vamală Bucureşti au efectuat controlul fizic asupra mărfurilor aflate în trei containere sosite din Turcia, aparţinând unei societăţi comerciale cu sediul în Galaţi.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Ca urmare a controlului, inspectorii vamali au descoperit aproximativ 77 de tone de detergent pudră pentru rufe susceptibil de a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală pentru o marcă protejată la nivel internaţional.

Valoarea totală a detergentului, dacă ar fi fost comercializat pe piaţă la preţul de vânzare cu amănuntul al unui produs original, este de aproximativ 1.200.000 lei.

În conformitate cu reglementările naţionale şi europene privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire, autoritatea vamală a reţinut detergentul susceptibil de a fi contrafăcut în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

”Menţionăm că deşi se pot vinde cu preţuri atractive, mărfurile contrafăcute prezintă riscuri care pun în pericol sănătatea şi siguranţa cetăţenilor”, menţionează Autoritatea Vamală Română.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.