Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) demarează joi, 4 aprilie, Campania de primire a Cererilor de Plată în anul 2024, astfel că fermierii pot depune cererile de plată pentru intervenţiile aferente sectoarelor vegetal şi zootehnic în anul 2024, între 4 aprilie – 7 iunie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) demarează astăzi, 4 aprilie, Campania de primire a Cererilor de Plată în anul 2024. Astfel, în perioada 4 aprilie – 7 iunie, la Centrele APIA, fermierii vor putea depune Cererea de Plată pentru intervenţiile aferente sectoarelor vegetal şi zootehnic în anul 2024”, anunţă APIA.

Şi în acest an, fermierii vor putea depune Cererea de Plată prin accesarea aplicaţiei IPA-Online din versiunea internet, conform Instrucţiunilor de utilizare IPA-Online (accesibile în aplicaţie).

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Dacă cererea de plată cuprinde şi intervenţii din sectorul zootehnic, solicitantul se va adresa întâi responsabilului APIA în vederea completării declaraţiei privind sectorul zootehnic şi ulterior va completa cererea pentru suprafaţă prin intermediul aplicaţiei IPA- Online.

Se va completa o singură Cerere de Plată chiar dacă se utilizează suprafeţe de teren în diferite localităţi sau judeţe. Persoana fizică, pe de-o parte, şi persoana fizică autorizată/întreprinderea familială/întreprinderea individuală, pe de altă parte, având acelaşi titular, depun o singură cerere de plată.

După data limită de depunere a cererii de plată, fermierii trebuie să notifice în scris APIA cu privire la orice modificare a datelor declarate în cererea de plată şi în documentele doveditoare, în termen de 15 zile de la data modificării.

Fermierii care nu desfăşoară activitate agricolă nu sunt eligibili la plată pentru suprafeţele/ animalele neconforme.

Fermierii şi alţi beneficiari care primesc plăţi directe sau plăţi anuale  prin intervenţii sub formă de plăţi directe şi intervenţii pentru dezvoltare rurală, finanţate din fonduri europene trebuie să respecte normele privind condiţionalitatea pe întreaga exploataţie agricolă (inclusiv pe cele neeligibile şi pe cele care nu mai sunt folosite în scopul producţiei) şi pe tot parcursul anului de cerere.

Documentele care fac dovada că terenul agricol se află la dispoziţia fermierului trebuie să fie valabile la data depunerii Cererii.

Responsabilitatea privind legalitatea şi valabilitatea documentelor aparţine fermierului şi/sau autorităţii care a emis/atestat aceste documente, după caz.

Fermierii pot semna Cererile folosind şi semnătura electronică. În această situaţie este necesar să se anunţe (prin mesaj telefonic sau prin e-mail) funcţionarul desemnat să gestioneze cererea despre faptul că se doreşte să se semneze electronic. Semnătura electronică aplicată pe cererea de plată trebuie descărcată din aplicaţia IPA-Online la data depunerii. Angajamentele şi declaraţiile, parte a cererii de plată, se vor semna, de asemenea, electronic la aceeaşi dată.

Înainte de semnarea Cererii de plată 2024, solicitanţii trebuie să verifice încă o dată infomaţiile înscrise şi documentaţia depusă.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.