Indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România, calculat pe baza estimărilor membrilor organizaţiei, a scăzut în luna august, faţă de luna anterioară, din cauza scăderii componentei de anticipaţii legate, în principal, de creşterea primei de risc a României, arată datele publicate, miercuri, de CFA România.
Indicatorul de Încredere Macroeconomică ia valori între 0 (lipsa încrederii) şi 100 (încredere deplină în economia românească), a fost lansat de către CFA România şi reprezintă un indicator prin intermediul căruia asociaţia doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un an.
În luna august, Indicatorul de Încredere Macroeconomică al CFA România a scăzut, faţă de luna anterioară, cu 5,5 puncte, până la 42,8 puncte. Faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul a crescut cu a crescut cu 7,2 puncte.
Această evoluţie a fost cauzată de componenta de anticipaţii. Astfel, Indicatorul anticipaţiilor a scăzut cu 10,8 puncte, până la 33,3 puncte, faţă de luna anterioară. Faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul anticipaţiilor a scăzut cu 9,3 puncte.
Indicatorul condiţiilor curente a crescut faţă de luna anterioară cu 5,3 puncte, până la 61,7 puncte. Faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul condiţiilor curente a scăzut cu 3,1 puncte.
Analiştii atrag atenţia asupra înrăutăţirea percepţiei privind evoluţia mediului extern şi anticipaţiile privind majorarea primei de risc a României. Astfel, aproape 70% dintre participanţii la sondaj anticipează majorarea preţului CDS (Credit Default Swaps) pentru România, în contextul creşterii riscurilor.
În plus, analiştii CFA atenţionează asupra percepţiei de supra-evaluare a preţurilor imobiliarelor în principalele oraşe din Romania - 73% dintre participanţii la sondaj.
Sondajul este realizat în ultima săptămână a fiecărei luni, iar participanţii sunt membri ai CFA România şi candidaţii pentru nivelurile II si III ale examenului CFA.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...