Adunarea creditorilor combinatului chimic Oltchim, aflat în insolvenţă, a aprobat modificarea planului de reorganizare a activităţii societăţii, la cererea Comisiei Europene, acceptând să elimine SPV-ul şi să vândă direct activele, astfel încât să elimine riscul, pentru cumpărători, de a rambursa ajutoarele de stat considerate ilegale de către Executivul de la Bruxelles, potrivit unui anunţ transmis joi Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

News.ro a relatat, în 19 ianuarie, că firmele care vor cumpăra activele Oltchim ar putea contribui la rambursarea ajutorului de stat primit de către combinat, în cazul în care Comisia Europeană decide că ajutorul a fost acordat ilegal şi trebuie restituit, iar societatea Oltchim nu poate rambursa banii.

Informaţiile erau conţinute într-un document pregătit de consultantul selectat pentru privatizarea Oltchim, AT Kearney Management Consulting SRL, şi de administratorul judiciar BDO Business Restructuring SPRL, intrat în posesia News.ro..

"Cum o investigaţie a fost deschisă, există riscul ca o decizie de recuperare să fie adoptată, ceea ce prespupune ca ajutorul de stat să fie recuperat de la beneficiarul direct al ajutorului. Acesta va fi, în mod normal, compania care a primit ajutorul, adică Oltchim", se arată în document. 
 
Reprezentanţii legali ai Oltchim au admis, joi, că în cele din urmă creditorii au acceptat să elimine riscul pentru cumpărători. 

”Modificarea planului priveşte exclusiv metoda de vânzare a Oltchim SA (toate celelalte prevederi ale planului rămânând în vigoare), în sensul în care se va face ofertarea şi vânzarea activelor pe pachete de active funcţionale şi nu prin metoda trasferului activelor şi activităţii actuale pe Oltchim SPV, întrucât metoda iniţial aprobată nu observă, în opinia Uniunii Europene, principiul discontinuităţii economice, fapt care atrage riscul recuperării presupusului ajutor de stat de la cumpărător”, se arată în document.

Reprezentanţii Oltchim au menţionat, joi, că ”procedura de vânzare inclusă în planul iniţial conţine elemente compatibile cu existenţa continuităţii economice, fapt care va determina extinderea recuperării ajutorului de stat de la potenţialii cumpărători”.

În plus, în varianta iniţială de vânzare, era foarte probabil ca potenţialii investitori să se retragă, considerând că tranzacţia de achiziţie este mult prea riscantă, ”împrejurare care ar determina imposibilitatea implementării planului de reorganizare aprobat, cu riscul evident al deschiderii procedurii falimentului împotriva Oltchim SA”, mai spun administratorii judiciari în document.

Într-un astfel de scenariu, creditorii societăţii se vor afla în situaţia de a nu mai putea încasa nici măcar sumele stabilite a le fi distribuite prin plan.

”Prin urmare, pentru eliminarea tuturor riscurilor sus-menţionate, atât procesul de vânzare, cât şi rezultatul acestuia trebuie să se facă cu observarea principiului discontinuităţii economice”, arată documentul.

Activele Oltchim vor fi scoase în continuare la vânzare grupate în pachete, iar ”procesul de vânzare se va desfăşura într-o manieră transparentă şi nediscriminatorie”.

Principiile noii modalităţi de vânzare a activelor Oltchim arată că nu va exista nicio obligaţie de transferare a contractelor sau a salariaţilor. Iar datoriile societăţii debitoare rămân în sacina acesteia.

De altfel, ministrul Economiei, Mihai Tudose, merge joi la combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea, pentru a discuta despre stadiul vânzării de active cu administratorii judiciari şi cu sindicatele, au declarat miercuri pentru News.ro reprezentanţii ministerului.

“Ministrul va ajunge acolo după ora 14.00. Vor continua discuţiile cu sindicatele şi cu administratorii judiciari despre stadiul procesului de vânzare a activelor. Procesul este destul de avansat, urmează depunerea ofertelor angajante”, au precizat, pentru News.ro, reprezentanţii Ministerului Economiei.

Până la termenul limită din 27 ianuarie, Oltchim a primit oferte neangajante din partea unor "operatori industriali" şi a unor "investitori financiari", patru dintre ofertele primite acoperind pachetele operaţionale, care includ activităţi de fabricare de produse chimice, în timp ce celelalte sunt doar pentru active, potrivit unui anunţ al combinatului. 

În prezent, investitorii care au depus oferte se află în faza de due-dilligence (audit aprofundat) la Oltchim, urmând ca până în 24 martie să depună oferte definitive. 

Oltchim a raportat pentru anul trecut un profit net de 11,4 milioane lei (2,5 milioane euro), după pierderi de 48,5 milioane lei în 2015, în timp ce cifra de afaceri a crescut cu 1,7%, la 754,8 milioane lei, arată rezultatele financiare preliminare.

Ultimul an în care Oltchim a înregistrat profit din activitatea curentă a fost 2006.

În 2016, statul român a scos Oltchim la vânzare pe nouă pachete de active. Planul de reorganizare al Oltchim prevede vânzarea combinatului pentru cel puţin 307 milioane euro.

Oltchim a intrat în procedură de insolvenţă la 30 ianuarie 2013, iar consorţiul format din Rominsolv SPRL şi BDO Busines Restructuring SPRL a fost numit administrator judiciar. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.