Tim Davie, unul dintre directorii executivi ai BBC, a fost numit la conducerea reţelei, el preluând funcţia de la Tony Hall, care a anunţat în luna ianuarie că va renunţa în vară la postul de director general.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Davie a fost promovat din funcţia de CEO al BBC Studios, subsidiară care vinde programe BBC şi alte producţii în străinătate.

Între principalele lui obiective se numără negocierea cu Guvernul asupra viitorului taxei pe licenţă. Sistemul actual va funcţiona până în 2027, dar Guvernul ar urma să revizuiască nivelul de finanţare începând cu 2022.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

În 2005, Davie a ajuns de la Pepsi la BBC, unde a ocupat postul de director al diviziei de Marketing, Comunicare şi Audienţă. În 2008, a devenit responsabil al posturilor de radio, ca director al diviziei Audio & Music.

La o lună după ce a fost numit CEO al segmentului comercial al corporaţiei, în 2012, a deţinut interimatul după demisia lui George Entwistle.

După numirea lui Hall ca director general al BBC, Davie a revenit la BBC Worldwide, iar din această funcţie a supervizat fuziunea dintre BBC Worldwide şi divizia de producţie a BBC în BBC Studios, în 2018.

El va deveni acum al 17-a director general în istoria de 98 de ani a corporaţiei.

Tim Davie va primi un salariu anual de 525.000 de lire sterline, cu 75.000 de lire sterline mai mult decât Hall, dar cu 75.000 de lire sterline mai puţin decât salariul primit ca şef al BBC Studios.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.