Cea de-a patra ediţie „Străzi deschise, Bucureşti – Promenadă urbană”, cel mai amplu proiect outdoor din istoria Bucureştiului, organizat de Primăria Capitalei, a ajuns la final în acest weekend. Peste un milion de bucureşteni şi turişti au participat pe parcursul a 27 de weekenduri, în perioada 6 aprilie - 13 octombrie, la activităţile organizate pe Calea Victoriei şi pe diverse artere din cartierele bucureştene, de la spectacole de muzică, dans la expoziţii de artă stradală, instalaţii interactive şi ateliere creative.
Pe parcursul celor şase luni de desfăşurare a proiectului, străzile Capitalei au devenit o scenă deschisă, oferind participanţilor experienţe culturale unice prin cele peste 800 de evenimente în care au fost implicaţi sute de artişti, de la muzicieni şi actori până la dansatori şi performeri stradali, din cadrul a peste 60 de instituţii culturale, asociaţii, fundaţii şi companii artistice din străinătate.
„Străzi deschise, Bucureşti - Promenadă urbană” are un rol esenţial în revitalizarea spaţiului public urban şi în promovarea actului cultural, potrivit organizatorilor.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Manifestările culturale din cadrul „Străzi deschise, Bucureşti - Promenadă urbană” #4 au atras mii de turişti şi au plasat Capitala României în rândul celor mai atractive obiective turistice, oferind vizitatorilor o experienţă autentică şi dinamică a vieţii culturale a oraşului. Rolul programului ca factor de promovare culturală a Capitalei a fost recunoscut la nivel naţional, proiectul clasându-se pe locul 3 în competiţia „Destinaţia Anului 2024”, la categoria „Atracţii cultural-educative”.
În acest an, proiectul „Străzi deschise, Bucureşti - Promenadă urbană” s-a extins pe noi artere din sectoarele bucureştene:
– Sectorul 1: Calea Victoriei, Strada Alexandru Constantinescu, Strada Pajurei, Bulevardul Laminorului;
– Sectorul 2: Strada Zece Mese, Strada Grigore Ionescu, Strada Giuseppe Verdi, Strada Dimitrie Onciul;
– Sectorul 3: Strada Zizin, Strada Trapezului, Strada Prevederii;
– Sectorul 4: Strada Cuza Vodă nr. 100;
– Sectorul 5: Strada Bârcă, Strada Humuleşti, Strada Novaci;
– Sectorul 6: Drumul Taberei, Strada Sibiu, Bulevardul Constructorilor.
De asemenea, „Străzi deschise” #4 a activat, în premieră, monumente istorice ale Capitalei: pe parcursul celor opt weekenduri, Arcul de Triumf şi-a deschis porţile publicului.
Educaţie culturală şi responsabilitate socială
Programul artistic „Străzi deschise, Bucureşti – Promenadă urbană” #4” a inclus atât activităţi artistice şi recreative, menite să ofere locuitorilor Capitalei momente de deconectare de la ritmul alert citadin, cât şi activităţi educative şi demonstrative ce au avut scopul de a creşte gradul de conştientizare cu privire la unele aspecte sociale şi civice importante, cum ar fi dialogul şi reflecţia asupra diversităţii culturale, combaterea stereotipurilor, adoptarea unui stil de viaţă sănătos, comportamentul responsabil faţă de mediul înconjurător, importanţa protejării resurselor naturale.
Au fost organizate o varietate de manifestări adresate familiilor şi copiilor: ateliere de creaţie, de construcţie şi mânuire de păpuşi, ateliere conversaţionale, ateliere de teatru pentru copii, spectacole de teatru de animaţie, jonglerii, momente de magie, spectacole de teatru pentru copii, parade de mascote, minishow-uri de acrobaţii, concursuri educative, demonstraţii cu echipaje ecvestre şi canine şi exerciţii de tip drill ale instituţiilor de ordine publică, demonstraţii de arte marţiale, care au avut rolul de a aduce actul cultural mai aproape de comunitate, precum şi de a implica publicul în activităţi pentru întreaga familie.
Evenimentele de artă vizuală au adus în prim-plan instalaţii de artă interactivă, expoziţii de fotografie, pictură, artă decorativă, grafică, design vestimentar, expoziţii de tehnică şi uniforme de epocă, dar şi demonstraţii de pictură pe pânză. Reprezentaţiile muzicale live au fost o altă componentă importantă a programului, aducând pe străzile oraşului o varietate de stiluri muzicale, de la muzică populară la muzică pop, jazz şi muzică clasică. Totodată, demonstraţiile de dans modern şi contemporan, spectacolele muzical-umoristice, spectacole-lectură interactive, podcasturile live, momentele de improvizaţie au creat o nouă dinamică între spectatori şi artişti şi au consolidat rolul evenimentului ca platformă de exprimare artistică şi educaţie culturală.
Programul „Străzi deschise” #4 a integrat o latură civică prin atelierele educative şi demonstraţiile de prim ajutor susţinute de echipaje medicale, precum şi exerciţiile de autoapărare organizate de instituţiile bucureştene pe Calea Victoriei şi în cartierele oraşului, care au oferit publicului oportunitatea de a învăţa tehnici esenţiale de intervenţie în situaţii de urgenţă. De asemenea, au avut loc acţiuni de conştientizare cu privire la importanţa lecturii prin manifestări culturale ce au inclus expoziţii de statui vivante. Nu în ultimul rând, locuitorii Capitalei au avut posibilitatea de a participa la activităţi sportive, dar şi la acţiuni ce au promovat adoptarea unui stil de viaţă cu impact redus asupra mediului şi consumul responsabil al resurselor naturale.
Sute de artişti au animat Calea Victoriei şi cartierele bucureştene cu reprezentaţii live, flashmob-uri şi momente artistice în cadrul acestei ediţii, dintre care amintim: Damian Drăghici & Brothers, Ozana Barabancea, Emil Bîzgă, în formula Jazz Club Emil Bîzgă, Maia Morgenstern, Vasile Muraru, Mahony, trupa REAL, Barbarossa Samba Group, Acoustic Boyz, Fanfara Angely’s, Vasile Catrina, Brânduşa Oanca, Andrei Păltânea, Tzitzi şi Poc.
De asemenea, Calea Victoriei a fost scenă pentru trupe internaţionale de teatru stradal care au susţinut spectacole: Puglia Street Band (Italia), Gigantele personaje gonflabile Harry Potter (Spania), Flag Wavers (Italia), Electro Frogs (Franţa).
Programul a inclus evenimente dedicate Zilelor Bucureştiului, precum ediţia a XII-a a Bucharest Music Film Festival, organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB, care a oferit publicului, în perioada 14-22 septembrie, reprezentaţii grandioase de muzică live, sau evenimentul „Urban Explorers - Night Session”, o incursiune în istoria Bucureştiului prin tururi ghidate, scenete de teatru, ateliere dedicate copiilor şi o expoziţie de maşini retro, desfăşurat în weekendul 19-21 septembrie. „Străzi deschise, Bucureşti - Promenadă urbană” #4 a găzduit, totodată, şi evenimente dedicate Zilei Copilului, Zilei Limbii Române şi manifestări conexe: Festivalul luminilor, expoziţia anuală internaţională de fotojurnalism World Press Photo, Noaptea dansului, Săptămâna Sustenabilităţii Creative (CS Week), ediţia a III-a.
A VIII-a ediţie Spotlight – Festivalul Internaţional al Luminii, eveniment organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, a încheiat „Străzi deschise, Bucureşti – Promenadă urbană” #4: între 11 şi 13 octombrie, aproximativ 300.000 de locuitori ai Capitalei şi turişti s-au bucurat de magia luminii pe Calea Victoriei şi la ARCUB - Hanul Gabroveni prin spectacole de video mapping, instalaţii multimedia impresionante şi experienţe interactive.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.