Primarul general Nicuşor Dan a anunţat că a semnat miercuri dispoziţia privind reintegrarea actriţei Dorina Lazăr pe postul de manager al Teatrului Odeon, aflat în subordinea Primărie Capitalei. El a adăugat că aceasta a fost demisă abuziv din funcţie, în 2017, iar anul trecut a câştigat procesul cu PMB pe această speţă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Am semnat ieri dispoziţia privind reintegrarea doamnei Dorina Lazăr pe postul de manager al Teatrului Odeon, aflat în subordinea Primăriei Capitalei. Dorina Lazăr a fost demisă abuziv din această funcţie în 2017, iar anul trecut a câştigat procesul cu primăria pe această speţă. În ciuda deciziei definitive a instanţei, fosta conducere a PMB n-a făcut nimic pentru a pune în aplicare hotărârea judecătorească, lucrurile trenând excesiv. Am vorbit astăzi la telefon cu Dorina Lazăr şi m-am bucurat să-i pot da vestea bună pe care o aştepta de atâta vreme: începând de azi, este din nou managerul Teatrului Odeon. Îi doresc mult succes!”, a scris Nicuşor Dan joi pe Facebook.

Dorina Lazăr a absolvit, în 1961, Facultatea de Teatru, secţia Actorie la clasa profesorului Ion Finteşteanu, care i-a avut asistenţi pe Sanda Manu şi Dem Rădulescu. A debutat în 1961 la Teatrul Regional Bucureşti, iar din 1969 este actriţă la Teatrul Odeon. În cinematografie, numele Dorinei Lazăr apare pe genericul unor filme ca „Angela merge mai departe“ (1981), „Liceenii“ (1986) şi „Balanţa“ (1991).

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

În 1979, a primit Leul de bronz la Festivalul Internaţional de Teatru de la Arezzo pentru spectacolul „Năpasta”, iar pentru rolul din „Angela merge mai departe“ (1981) a fost recompensată cu premiul pentru cea mai bună actriţă de film din partea Asociaţiei Cineaştilor din România. În 2000, a fost decorată cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de cavaler. A fost manager la Teatrul Odeon în perioada 2003 - 2017.

Despre ce a realizat în ultimii trei ani, ea declara într-un interviu acordat în 2020 News.ro: „Am trăit, am muncit. Din fericire, am jucat. Dacă ar fi să reluăm spectacolele, aş juca şi acum. Eu sunt de modă veche şi am rămas credincioasă locului în care sunt din 1969, sunt cea mai veche mobilă din teatru şi mărturisesc că vremurile sunt de aşa natură că nu poţi opri lumea să meargă să câştige bani şi faimă, dar pe vremea mea ştiai că «Bulandra» are trupa ei, că te duci la Teatrul Mic şi-l vezi pe Ştefan Iordache şi pe Vali Seciu, la «Nottara» pe George Constantin, dar lumea evoluează, nu te poţi aşeza să opreşti valul”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.