Guvernul Ungariei investeşte 60 de miliarde de forinţi (165 de milioane de euro) în renovarea castelelor şi cetăţilor, a anunţat secretarul ungar de stat responsabil pentru administrarea teritorială, din partea Cancelariei Prim-Ministrului Ungariei, la ceremonia prin care a fost începută renovarea Conacului Becsky-Kossuth din localitatea maghiară Komlódtótfalu, care va costa 643 de milioane de forinţi (1,776 milioane euro). În cadrul Programului Naţional pentru Cetăţi şi al Programului Naţional pentru Castele, între oraşul Sopron şi localitatea Komlódtótfalu, aflată în apropierea graniţei dintre Ungaria şi România, vor fi renovate 34 de atracţii turistice: 19 castele şi 15 cetăţi, a spus István György, conform MTI.
Proiectul vizează nu doar protejarea patrimoniului naţional, ci se doreşte şi ca monumentele renovate să fie transformate în puncte de atracţie în cadrul regiunilor în care se află, ajutând, astfel, antreprenorii şi producătorii din aceste zone să creeze locuri de muncă, a subliniat secretarul de stat. Acesta a adăugat că, pe lângă renovarea edificiilor, programul va mai însemna şi expoziţii, respectiv alte atracţii, care vor atrage turiştii.
Castelul de la Komlódtótfalu a fost construit în secolul al XVII-lea, în stilul barocului târziu şi este un monument semnificativ şi din punct de vedere al istoriei arhitecturii, iar cu ocazia renovării şi modernizării sale, va fi transformat în aşa fel încât să poată găzdui şi evenimente sau nunţi de mare anvergură, fiind amenajată, totodată, şi o expoziţie interactivă care să prezinte istoria familiilor care au locuit acolo, potrivit MTI.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Există promisiunea că programul nu se va încheia odată cu renovarea celor 34 de castele şi cetăţi, ci va continua, într-o nouă fază, cu reconstruirea altor monumente istorice ale Ungariei, a adăugat István György.
Zsolt Virág, însărcinatul ministerial responsabil pentru implementarea Programului Naţional pentru Cetăţi şi al Programului Naţional pentru Castele, din partea Cancelariei Prim-Ministrului Ungariei, a vorbit despre faptul că, după renovare, conacul, care reprezintă un monument aflat sub protecţie naţională va oferi vizitatorilor o perspectivă asupra vieţii nobilimii bogate care a trăit acolo.
Investiţia este de 643 de milioane de forinţi (1,776 milioane de euro). 442 de milioane de forinţi reprezintă fonduri europene, iar 202 milioane de forinţi reprezintă aportul Ungariei. Lucrările au început deja şi este de aşteptat ca renovarea completă să dureze un an.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.